Într-o scrisoare trimisă cotidianului „Cancan”, Ianis Zicu, atacantul formaţiei echipei bulgare de fotbal ŢSKA Sofia, susţine că Nicolae Badea, preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, l-a păcălit la bani. Sursa: REUTERS
„În momentul în care am plecat de la Dinamo, am luat decizia de a nu mai discuta despre clubul la care am jucat atâţia ani. Am avut o înţelegere verbală cu dl. preşedinte Nicolae Badea (pentru că, pentru mine, cuvântul este mai important decât orice hârtie), în termini simpli: ei îmi dau banii pe care mi-i datorează în 10 zile (în iulie 2010), eu îmi văd de drumul meu... Din păcate, dl. preşedinte Badea nu şi-a respectat înţelegerea.
Din suma datorată mi-a fost achitat doar un procent de 75%, în 3-4 tranşe, în decurs de un an, deşi trebuia să-i primesc pe toţi odată. Ultima parte din banii primiţi, fapt care m-a jignit îngrozitor şi mi-a provocat multă, multă scârbă, a fost în ziua în care a murit mama mea! Jalnica încercare nu mi-a făcut deloc bine, dimpotrivă. Iar ce mi-a mai rămas de luat nu am mai primit. Şi mi-a transmis dl. preşedinte Badea că nici nu o voi mai primi, fiindcă am fost plătit destul de Dinamo. Suma nu e mare. E infimă chiar, în comparaţie cu banii la care eu am renunţat ca să joc la Dinamo... E infimă în comparaţie cu suma plătită de mine pentru operaţie şi pentru tratament.
Da, este adeevărat, am fost lăsat baltă după ce m-am accidentat pe teren la meciul cu Lazio şi am plătit 100.000 de euro intervenţia medicală şi recuperarea (clubul trebuia să suporte orice intervenţie chirurgicală sau tratament, este scris foarte clar în contract).
Am lucrat cu mulţi patroni din fotbalul românesc. La Rapid, cu dl. George Copos, despre care s-au spus multe lucruri neadevărate. Copos este un om de mare caracter, a respectat tot ce mi-a promis. La Timişoara, cu dl. Marian Iancu. Un bărbat adevărat, cu un carac