Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Misterul de adânceşte în cazul prostituatei care a murit în portbagajul unui ieşean de 69 de ani

Publicat in Adevarul, vineri 9 septembrie 2011 ·

Legiştii nu au putut stabilii cu exactitate cauza decesului, astfel că sunt nevoiţi să facă investigaţii medicale suplimentare. Anchetatorii încearcă să reconstituie traseul şoferului şi ce a făcut victima în ziua respectivă.

Potrivit procurorilor, din concluziile preliminare ale raportului de necropsie emise de medicii legişti nu a reieşit cu exactitate cauza decesului Ralucăi Mahmote (30 de ani). „Cauzele decesului sunt deocamdată incerte şi urmează să fie efectuată o examinare medicală mai amănunţită", a spus procuror Carmina Pascal, şefa Secţiei de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunal.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, conluzia preliminară a legiştilor a fost că „decesul victimei a survenit în urma sufocării sau ştrangulării“

Anchetatorii au mai precizat că vor să reconstituie ce au făcut şoferul şi victima în ziua respectivă. „Se va reface traseul conducătorului auto şi ceea ce a făcut persoana decedată în ziua repectivă", a mai spus procuror Pascal.

Bărbatul în maşină căruia a fost găsită tânăra decedată, Ioan Giurgiuveanu (69 de ani) din tătăruşi, este în continuare internat la Spitalul de Neurochirurgie. Potrivit anchetatorilor acesta este confuz şi nu a putut fi audiat pentru a da detalii despre accident şi pentru a explica cum a ajuns prostituata în maşina sa.

Accidentul în care şi-a pierdut viaţa tânăra s-a petrecut miercuri pe Drumul European, în localitatea Sârca. Giurguveanu, care conducea un Opel Agila nu s-a asigurat în momentul în care a ieşit dintr-o parcare şi a intrat în coliziune cu un autoturism Skoda care aparţine Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi. În urma impactului, şoferul imprudent a fost rănit şi transportat la spital.

În momentul în care au vrut să mute maşina acestuia de pe şosea, poliţiştii au descoperit în portbagajul autoturismului trupul p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 47 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 19 minute
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°