Bugetul Alexandriei s-a deblocat ieri prin ordonanţă preşedinţială. Bucuria edililor alexăndreni a fost însă de scurtă durată: prefectul Tedor Niţulescu depune astăzi o nouă acţiune prin care cere suspendarea bugetului. Este pentru a treia oară când Prefectura Teleorman blochează bugetul Alexandriei.
Nici nu s-a deblocat bine conturile primărie că sunt pe cale de a fi blocate din nou.Prefectura Teleorman depune astăzi o nouă acţiune prin care cere Tribunalului Teleorman suspendarea bugetului Alexandriei. “Astăzi introducem o nouă acţiune. Nu pot să fiu de acord cu executarea unui buget ilegal. Aducem noi dovezi că bugetul Alexandriei a fost aprobat ilegal şi executarea lui este o infracţiune. Juriştii au descoperit un consilier local în stare de incompatibilitate şi ar putea fi vorba şi de conflict de interese”, a declarat prefectul Teodor Niţulescu. Prefectura Teleorman se leagă de data aceasta de consilierul Florea Voicilă, preşedinte al clubului de fotbal FCM Alexandria, club care a primit bani de la bugetul local. “La aprobarea bugetului din luna februarie, acest consilier a votat deşi era incompatibil, pentru că bugetul prevedea alocarea de bani către clubul unde era angajat. La rectificarea din august s-a abţinut de la vot, pentru că şi-a dat seama de greşeală. Ce dovadă mai clară de ilegalitate ar mai fi?”, a mai spus prefectul de Teleorman.
În opinia acestuia, judecătorii care au dat până acum cele două ordonanţe preşedinţiale de deblocare a bugetului, au comis o greşeală. “A permite executarea unui buget greşit, este o greşeală şi mai mare. Instanţa trebuia să grăbească procesul pe fond, să dea soluţia corectă, bugetul se anula, se adopta o nouă hotărâre privind bugetul, cu corecturile necesare ca să fie legal şi problema era rezolvată în cel mult două săptămâni”, a mai spus Teodor Niţulescu.
Primarul Drăguşin face plângere penală împot