„Adevărul“ îţi prezintă în fiecare săptămână povestea numelor mari din fotbalul nostru. Astăzi este rândul unuia dintre cei mai buni fundaşi din istoria clubului CCA şi a echipei naţionale. Fotbalul îl reţine pe Franz Beckenbauer ca primul libero, dar cu două decenii înainte a evoluat în România un precursor al său, mai puţin cunoscut, Alexandru Apolzan.

„Piţi" a început fotbalul ca atacant, la Şoimii Sibiu. A venit apoi în Capitală, unde s-a angajat ca „băiat bun la toate" în cadrul uzinelor Rogifer (cunoscute ulterior sub numele de Malaxa, respectiv „23 August", după naţionalizarea din 1948). Juca în timpul liber şi la echipa fabricii, iar după fiecare zi de muncă rămânea câte două-trei ore la „antrenamente", la lumina felinarelor. Pe unul dintre pereţii uzinei desenase un pătrat cu creta şi încerca să trimită numai acolo mingea.

„Am trăit vremuri grele. Cred că am mâncat un an întreg numai mazăre", a rememorat ulterior Apolzan acele clipe. În 1946, „Piţi" s-a transferat la CFR Bucureşti, iar în 1949 a ajuns la CCA, unde a evoluat, fără întrerupere, până în 1962, când s-a retras de pe gazon. Jucător elegant, „Piţi" putea să alerge suta de metri în 11 secunde, deşi în acele timpuri ghetele de fotbal erau mai degrabă nişte bocanci. Regretatul Ilie Savu, care i-a fost atât coleg, cât şi antrenor, povestea că Apolzan s-a luat o dată la întrecere cu celebrul Ion Moina, multiplul campion balcanic la 100 de metri, iar atletul n-a reuşit să-l depăşească decât în apropierea liniei de finiş.

„Piţi", care putea să dea acelaşi randament pe orice post din defensivă, s-a remarcat şi datorită detentei de atlet, la cei 1,75 metri ai săi, precum şi faptului că lovea mingea perfect cu ambele picioare. La CCA a devenit, rapid, căpitanul echipei, cucerind şase titluri de campion şi tot atâtea Cupe ale României. Tot la CCA i s-a pus şi porecla „Apollozan", cu trimiter