Echipa de rugby a Scoţiei a efectuat o recunoaştere a stadionului din Invercargill, pe care va disputa meciul cu România, mâine, de la 4.00 (ora Bucureştiului). Antrenorul Andy Robinson consideră că vântul poate influenţa derularea partidei.
Aflat în extremitatea sudică a Noii Zeelande, oraşul Invercargill (Murihiki în maori, ceea ce înseamnă "coada balenei") are o populaţie de 48.200 de locuitori. Principal centru comercial al regiunii Southland, acesta este cunoscut şi pentru fermele bogate şi zonele de conservare a faunei şi florei - acolo se află Parcul Naţional Fiordland. Deloc întâmplător, agricultura este principala ocupaţie a locuitorilor săi, îndeosebi congelarea şi prepararea cărnii. Dezvoltate sunt şi horticultura, pescuitul, silvicultura şi turismul.
Cum zona în care se află este de influenţă scoţiană - cei care au populat-o, la început, în secolul al XIX-lea, veneau din această regiune a Marii Britanii -, multe străzi din Invercargill poartă numele unor râuri din Regatul Unit, îndeosebi din nordul acestuia. Altfel acest oraş socotit a fi cel mai sudic din lume este supranumit "Cetatea Apei şi a Luminii". A apei fiindcă, din cauza vântului foarte puternic, aceasta poate fi văzută cum "înaintează" pe străzi...A luminii datorită apusului soarelui, extrem de spectaculos, şi a aurorelor australe.
Vântul, cum spuneam, bate tare în Invercargill. Scoţienii cred că el va juca un rol important mâine, la meciul cu România. "Vântul este vijelios. Trebuie să fim atenţi cu el. Altfel, noi vrem să obţinem un maximum de viteză şi să păstrăm balonul în toată lăţimea terenului. Aceasta va fi cheia meciului. A juca repede, cât mai repede posibil pentru a-i împinge înapoi pe români, care, din punct de vedere fizic, ar putea rivaliza cu noi!", a spus Andy Robinson. Fost antrenor al Angliei, secund al Clive Woodward la Cupa Mondială din 2003, ace