Cu mult mai multa discretie, datorata numarului de spectatori si atentiei internationale mai reduse, Sala Palatului, teren principal de desfasurare a prestigiosului Festival “George Enescu”, merita din plin sa fie comparata cu o tarla de cartofi aidoma gazonului de pe Arena Nationala. Daca organizatorilor, incepand cu dl. Ioan Hollender, li se cuvin toate laudele pentru ca au creat un eveniment care este onorat de personalitati artistice si formatii orchestrale de prim rang din lume, cei care ar fi trebuit sa asigure conditiile tehnice de desfasurare merita pe deplin contrariul.
Stim ca Sala Palatului nu a fost conceputa pentru concerte simfonice. Dar ceea ce era mai greu, acustica, a fost ameliorat simtitor inca de la editia precedenta. Asa ca este cu atat mai frustrant sa asculti Berlioz completat cu troznetele instalatiei de sonorizare, sau sa transpiri din greu pe acordurile lui Mahler. Este un gest cat se poate de dusmanos fata de virtuozii de la London Symphony Orchestra si maestrul Horia Andreescu, ca sa nu mai vorbim de cei peste 3.000 de spectatori, sa le asiguri in cele 90 de minute ale Simfoniei a VI-a de Mahler, piesa de o dinamica si complexitate deosebite, o temperatura care era demna de o sauna. Cred ca nici sponsorul principal al festivalului nu se simte prea onorat ca numele sau este tiparit pe evantaie de carton, oferite cu generozitate la intrarea in sala pe post de aparate de aer conditionat “la purtator”. Probabil ca se consoleaza doar la gandul ca festivalul se afla “sub inaltul patronaj al Presedintelui Romaniei”…
Dincolo de asemanare, exista diferente care fac si mai jenanta comparatia cu rusinosul eveniment de pe stadion. Nu s-a facut nici un efort pentru a aduce nationala Frantei, ea a venit singura la un meci de calificare (cand s-au facut “eforturi” pentru inaugurarea cu Argentina, rezultatul a fost… o teapa!). Dar festivalu
