Şi în acest an, producătorii prezenţi la Salonul Auto de la Frankfurt vor „scoate artileria grea“, prezentând modele interesante. Salonul Auto de la Frankfurt va reuni, între 15 şi 25 septembrie, nume importante din industrie şi mii de spectatori.
Un salon auto este locul ideal pentru a revoluţiona industria şi pentru a „redesena" maşinile pe care le conducem. Aceste modele - adevărate opere de artă - sunt prezentate pentru bucuria publicului, dar multe dintre ele duc la viitoare modele de serie care vor circula pe drumurile din toată lumea.
Un astfel de exemplu este DC100, modelul-concept care sugerează cum va arăta următoarea generaţie a tradiţionalistulului Defender. Noul model nu este chiar aşa departe, mai ales că Land Rover a confirmat că producţia acestuia „este programată pentru a începe în 2015".
Ford a prezentat recent modelul-concept Evos, un automobil în care se prezintă noua strategie de design a companiei, dezvoltat sub umbrela One Ford. Prima maşină de serie care va adopta acest design este aşteptată chiar în 2012.
Principalele atracţii
MissionL va fi atracţia principală de la standul Skoda. Modelul-concept prefigurează un autovehicul de serie, care va reprezenta al şaselea model în gama producătorului ceh, după Fabia, Octavia Classic, Octavia, Yeti şi Superb. Noua maşină, bazată pe liniile acestui model-concept, va fi un autoturism de segment C, cu dimensiuni similare cu Focus sedan, care se va situa în gamă între Fabia şi Octavia.
Un producător auto anonim din Rusia, Yo-Auto, va participa la Salonul Auto de la Frankfurt cu un nou studiu de design denumit fără imaginaţie Yo-Concept. Acesta este unul dintre cele trei modele hibride pe care compania rusă a anunţat că le va produce. La Frankfurt, Audi va prezenta un concept pur electric, ce va reînvia numele defunctului model A2. Modelul-concept A2 este o maşină dife