- Social - nr. 864 / 9 Septembrie, 2011 Convorbire cu domnul PAPP TAMAS, presedintele Asociatiei pentru Protectia Pasarilor si a Naturii "Grupul Milvus” Toamna, anotimpul, nu doar al culegerii roadelor pamantului, ci, in egala masura, si al inceperii unui nou an scolar. Cei care se tin de proverbe isi zic ca "toamna se numara bobocii” si se pun sa-i socoteasca, iar, in timp ce asistam, cu o umbra de tristete, la schimbarea la fata a naturii intr-un amestec de culori ruginii, vedem cum uneori pasarile zboara-n palcuri spre alte zari si ne lasa-n urma lor. Este parca un motiv de nostalgie, in amestec cu regret. Unii dintre noi, parca, nici nu le bagam in seama. Indiferent de atentia pe care le-o acordam, ele, pasarile calatoare, isi vad de drumul lor. Un drum lung, incarcat de peripetii de care numai ele au parte, pe care numai ele le stiu. In aceste zile, am avut o convorbire cu unul dintre cei care cauta sa afle mai multe despre ele, despre viata si obiceiurile lor, sa afle lucruri noi despre pasari, in general, pentru ca, pe parcurs, intr-un viitor, omul sa fie aliatul, nu dusmanul lor. Este vorba de domnul Papp Tamas, presedintele Asociatiei pentru Protectia Pasarilor si a Naturii "Grupul Milvus”, cu sediul pe strada Crinului, din Targu-Mures, intr-o casa modesta. Convorbirea pe care am avut-o cu domnia-sa o redam in cele ce urmeaza. - Suntem in prag de toamna. Cand o iau din loc, in zbor, pasarile calatoare si, cu aproximatie, in care ordine? -Unele specii de pasari pleaca foarte devreme. Primele sunt lacarii, niste pasari cantatoare, care traiesc in stufaris. Ele incep sa migreze inca spre sfarsitul lunii iulie. Doar pescarii sunt cei care le sesizeaza plecarea, mai mult prin faptul ca nu le mai aud cantatul. Aceste pasari pleaca pe rand, individual, nu in grup. Din categoria "pasarilor de mal” fac parte becatinele, fugacii, fluierarii si altele. Sunt astfel c