Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valentin Filip, chirurgul de onoare al Alexandriei

Publicat in Adevarul, vineri 9 septembrie 2011 ·

Medicul Valentin Filip este cel mai cunoscut doctor din Alexandria. Lucrează de trei decenii la Spitalul Judeţean din Alexandria ca şef al secţiei de chirurgie, a făcut peste 11.000 de operaţii şi a salvat tot atâtea vieţi. Anul acesta a fost ales cetăţen de onoare al Alexandriei.

Filip Valentin a plecat din comuna teleormăneană Piatra să facă Medicina în Timişoara. Recunoaşte că nu a plecat gândidu-se că va ajunge să profeseze pentru tot restul vieţii în Alexandria. A absolvit medicina cu 10 şi s-a întors ca medic stagiar la Spitalul Judeţean din Alexandria. A ajuns şeful secţiei de chirurgie în 1995, după ce a obţinut primariatul. De-alungul celor 32 de ani de carieră a făcut peste 11.000 de operaţii şi a salvat tot atâtea vieţi. Fiecare operaţie reuşită şi fiecare pacient salvat au fost pentru medicul Filip un motiv să meargă mai departe şi să rămână în spitalul din Alexandria. După trei decenii petrecute în spital, la secţia Chirurgie şi la Gardă, medicul Valentin Filip spune cu sinceritate că nu există un tip de operaţie sau de afecţiune pe care să nu le fi abordat. „ Pot să spun că de-a lungul timpului am operat toată gama intervenţiilor chirurgicale. Am abordat cancer digestiv cu localizare gastrică, intestinală, gastrectomii totale. Practicând medicina de urgenţă de-a lungul celor 30 de ani cât am făcut de gardă în spital a trebuit să fac şi operaţii de chirurgie vasculară, toracică” spune medicul. În 30 de ani a trecut de la chirurgia clasică la chirugia modernă, laparoscopică şi s-a adaptat la toate schimbările apărute în tehnica medicală.

Doctorul care a înfiinţat Urgenţele la Alexandria

Valentin Filip a fost timp de 10 ani şi directorul unităţii spitaliceşti din Alexandria. Mai întâi ca director adjunct şi, mai apoi, ca director general. De numele său se leagă înfiinţarea Unităţii de Primire Urgenţe de la Spitalul Judeţean din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Ziua Constanta acum 24 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marți Tribunalul București. Călin Georgescu rămân

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°