Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Gheorghe a filmat clipul piesei "The Balkan Girls"

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 9 septembrie 2011 ·

Elena Gheorghe a filmat, zilele trecute, videoclipul melodiei „The Balkan Girls”, piesă pe care o va interpreta la Moscova, în cadrul concursului Eurovision din luna mai. Filmările s-au desfăşurat în două locaţii: podurile metalice dezafectate care trec peste Argeş şi clubul „Silver Church” din capitală. În regia lui Dragoş Buliga, clipul a fost filmat pe peliculă cinematografică de 16 mm.

În videoclipul piesei „The Balkan Girls” se pot vedea şi trei cai: unul alb - pentru Elena şi doi maro - pentru dansatoarele ei. Din acest motiv, interpreta şi dansatoarele au luat lecţii de echitaţie, mai ales că în clip patrupedele nu au fost dotate cu şa. Pe parcursul filmărilor, Elena Gheorghe a fost nevoită să poarte, timp de zece ore, un corset care cîntărea cinci kilograme, creat de un designer francez. În tot acest timp, însă, Elena a beneficiat de sprijinul familiei sale şi al iubitului ei, Cornel, care i-au fost alături în permanenţă, la filmări.

Elena Gheorghe va intra în concursul de la Moscova pe data de 12 mai, în prima semifinală Eurovision, artista urmînd să interpreteze „The Balkan Girls”, piesă compusă de Laurenţiu Duţă. Atît semifinalele, cît şi finala, organizate în zilele de 12, 14, respectiv 16 mai, vor putea fi urmărite în direct, pe TVR 1 şi TVR Internaţional.

Autori: A.B.

Elena Gheorghe a filmat, zilele trecute, videoclipul melodiei „The Balkan Girls”, piesă pe care o va interpreta la Moscova, în cadrul concursului Eurovision din luna mai. Filmările s-au desfăşurat în două locaţii: podurile metalice dezafectate care trec peste Argeş şi clubul „Silver Church” din capitală. În regia lui Dragoş Buliga, clipul a fost filmat pe peliculă cinematografică de 16 mm.

În videoclipul piesei „The Balkan Girls” se pot vedea şi trei cai: unul alb - pentru Elena şi doi maro - pentru dansatoarele ei. Din acest motiv,

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fethullah Gulen, principalul adversar al lui Erdogan, a murit în SUA

HotNews acum 14 minute
Clericul turc Fethullah Gulen, acuzat de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan că s-ar fi în spatele unei tentative de lovitură de stat din 2016, a murit în SUA unde locuia, relatează postul turc NTV şi alte media turce preluate de Reuters. Gulen a

Campania Rusiei se intensifică în Europa. Anunțul care îndeamnă la acte de sabotaj: „Probabil aţi văzut deja ce s-a întâmplat în România”

Ziare.com acum 11 minute
O persoană care s-a identificat ca fiind un estonian vorbitor de limbă rusă în vârstă de 26 de ani, pe nume Valeri Ivanov, a trimis mesaje pe un cont Telegram promovat pe mai multe reţele de socializare pro-Kremlin, care căuta cetăţeni europeni pent

Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, în turul II al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Primele rezultate preliminare

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat, şi reprezentantul Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM), Alexandru Stoianoglo, vor accede în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale,

Maia Sandu acuză fraudarea votului după scorul strâns la referendumul pentru aderarea la UE: „Un atac fără precedent asupra democrației”

HotNews acum 8 ore
Maia Sandu a reacționat târziu, după miezul nopții, la rezultatele care arată un scor strâns la alegerile prezidențiale dar mai ales la referendumul constituțional pentru aderarea la UE. „Moldova s-a confruntat azi și în ultimele luni cu un atac făr

Rusia a atacat Kievul cu drone pentru a doua noapte consecutiv, potrivit Ucrainei

News.ro acum o ora
Rusia a lansat mai multe valuri de drone către Kiev pentru a doua noapte consecutiv, avariind clădiri rezidenţiale şi rănind cel puţin un civil, au declarat luni dimineaţă oficiali ucraineni, potrivit Reuters. "Altă noapte, alte îngrijorări", a tran

Ilie Dumitrescu a lăudat un jucător după succesul FCSB-ului cu Dinamo: „Extraordinar”

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
Ilie Dumitrescu (55 de ani), fostul mare internațional, a tras câteva concluzii după , scor 2-0, pe Arena Națională. Acesta a avut și un jucător remarcat. Gigi Becali

Cele 6 ZODII care sunt favoritele Universului, până la sfârșitul lunii octombrie. La ce să se aștepte nativii nominalizați de astrologi

Gandul acum 31 minute
Astrologii au stabilit că șase zodii sunt favoritele Universului, până la sfârșitul lui octombrie. Nativii acelor semne zodiacale beneficiază de energia acestei luni, care nu va fi una ușoară pentru toată lumea. Cele șase zodii sunt: Balanță Balanțe

După 100 de ani de eforturi, Egiptul este liber de malarie: "Boala care i-a chinuit pe faraoni aparţine acum istoriei ţării"

News.ro acum 2 ore
Egiptul a fost certificat ca fiind "liber de malarie" de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) - o reuşită salutată de agenţia ONU pentru sănătate publică drept "cu adevărat istorică", relatează BBC. „Malaria este la fel de veche ca însăşi ci

Horoscop pentru luni, 21 octombrie 2024. Sunt posibile discuții aprinse cu un prieten pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec S-ar putea sa pleci la drum, fie la o ruda apropiata, fie in scop profesional. Acorda atentie detaliilor, pentru ca exista iz de scandal si neintelegeri majore. Gandirea si comunicarea iti sunt umbrite. Daca studiezi sau inveti pentru vreun

Donald Trump a prăjit cartofi la McDonald's şi i-a transmis un mesaj adversarei

Mediafax acum o ora
Cu cravată şi şorţ, magnatul a vizitat restaurantul fast-food din Feasterville-Trevose, care face parte din comitatul Bucks, o zonă cu influenţă electorală la nord-est de Philadelphia. În ultimele zile, Trump şi-a acuzat adversarul că a minţit în le

Vremea

București
acum

lun.

5°/16°
mar.

9°/18°
mie.

10°/19°
joi

11°/19°
Iasi
acum

lun.

1°/16°
mar.

7°/19°
mie.

8°/18°
joi

9°/16°
Constanta
acum

lun.

2°/15°
mar.

11°/16°
mie.

12°/17°
joi

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/16°
mar.

6°/17°
mie.

7°/17°
joi

8°/16°
Timisoara
acum

lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
mie.

8°/20°
joi

10°/18°