Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Pasagerii rămași pe drumuri așteaptă să fie preluați. Directorul general al companiei de transport Tabita Tour promite că situația se va rezolva.

Publicat in Adevarul, vineri 9 septembrie 2011 ·

Aproape 80 de pasageri din Bistrița, Cluj, Alba și Deva au rămas în șosea după ce azi noapte autocarul cu care aceștia trebuiau să ajungă în Spania, s-a defectat. Deși au anunțat încă de aseară că autocarul are probleme și că nu mai pot continua călătoria, nici până acum situația nu s-a rezolvat.

Ora 10.00

De aproape 12 ore pasagerii așteaptă ca cineva să le rezolve problema iar firma Tabitha Tour să le pună la dispoziție un alt autocar pentru a-și continua călătoria. Pentru moment, reprezentanții firmei nu au putut fi contactați.

Pasagerilor li s-a promis că în maxim trei ore vor fi preluați de un alt autocar.

0ra 12:30

În timp ce șoferii autocarului încearcă disperați să remedieze problema, care pare să fie la senzorii autovehiculului, cei aproape 80 de pasageri, dintre care opt copii minori, așteaptă să vină un alt autocar pentru a-și putea continua drumul.

“Este strigător la cer ce se întâmplă. Eu am pornit încă de ieri de la ora 16.00, din Deva. Când am ajuns la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, șoferul și-a dat seama de defecțiune și a hotărât să se întoarcă la Arad și să staționăm aici până se rezolvă problema. Din păcate însă, nu ne bagă nimeni în seamă. Ne spun că vor veni mecanici specializați, însă vă dați seama, că așteptăm de aseară de la ora 23.00 și este deja ora prânzului?!Când va veni cineva să ne preia? De aici și până la destinație mai avem încă 30 de ore de drum”, spune disperat Liviu Tod, din Deva.

În autocarul cu ghinion se aflau și opt copii minori, cea mai mică fiind de aproximativ doi ani și jumătate.

Click pe poză pentru galerie foto:

“Pentru adulți e greu de suportat situația, dar pentru un copil?! AM dormit cum am putut, prin autocar și de dimineață tot așteptăm. Am primit în urmă cu două ore o felie de pizza și un suc răcoritor”, susține Florin Popa, un alt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 2 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum 11 minute
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 4 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 3 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Cei trei pui ai ursoaicei care a ucis un motociclist italian pe Transfăgărăşan vor fi duşi în Centrul de reabilitare pentru urşi de la Zărneşti, anunţă Ministerul Mediului

News.ro acum 11 minute
Cei trei pui ai ursoaicei împuşcate de către autorităţi, după ce l-a ucis pe italianul care s-a apropiat de animalul sălbatic în dorinţa de a-şi face un selfie cu el, pe Transfăgărăşan, vor fi relocaţi de urgenţă, conform legislaţiei în vigoare, în

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°