Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voinţa Sibiu se gândeşte numai la Liga I! "Nu ne interesează Cupa! Obiectivul este evitarea retrogradării"

Publicat in Pro Sport, vineri 9 septembrie 2011 ·

Finanţatorul Voinţei Sibiu, Ioan Hămbăşan, a declarat imediat după tragerea la sorţi a Cupei României, în care sorţii au ales ca sibienii să întâlnească CS Otopeni, că accederea în fazele superioare ale Cupei nu reprezintă un obiectiv pentru Voinţa. Hămbăşan îşi doreşte ca echipa să se concentreze exclusiv pe salvarea de la retrogradare şi implicit pe partida de duminică împotriva Sportului Studenţesc.

"Va fi un meci foarte dificil cu Otopeniul, e o echipă cu ambiţii mari. Cupa nu este un obiectiv pentru noi, ne propunem doar salvarea de la retrogradare, însă asta nu înseamnă că vom lua în derâdere meciul cu Otopeniul. Sunt mulţumit de acest debut de sezon, dar îmi pare rău că am pierdut patru puncte cu Pandurii şi Târgu Mureş, norocul nu a fost de partea noastră. Vom avea un meci foarte greu cu Sportul, suntem echipe cu nivele apropiate, poate cei de la Sportul au un plus, datorită experienţei", a spus Hămbăşan.

"Nu avem probleme financiare"

Deşi înainte de anunţarea barajului pentru Liga I, prin care Voinţa a obţinut promovarea, s-a vehiculat că echipa de pe Cibin ar fi în prag de desfiinţare, Hămbăşan anunţă că acum situaţia financiară a echipei este foarte bună şi că aceasta nu depinde de găsirea unor noi sponsori.

"Suntem în discuţii cu posibili sponsori, însă nu depindem de aceştia. Nu avem probleme financiare, suntem în grafic atât pe plan financiar, cât şi pe plan sportiv", a mai zis finanţatorul Voinţei.

Articol scris de Mihai Cinpoeru

Finanţatorul Voinţei Sibiu, Ioan Hămbăşan, a declarat imediat după tragerea la sorţi a Cupei României, în care sorţii au ales ca sibienii să întâlnească CS Otopeni, că accederea în fazele superioare ale Cupei nu reprezintă un obiectiv pentru Voinţa. Hămbăşan îşi doreşte ca echipa să se concentreze exclusiv pe salvarea de la retrogradare şi implicit pe partida de

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 46 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 52 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Guvernul ungar cere UE sancţiuni împotriva unor militari ucraineni: un etnic maghiar a murit în timpul mobilizării forţate în armată

Adevarul acum o ora
Guvernul condus de premierul ungar Viktor Orban a cerut Uniunii Europene sancţiuni împotriva unor militari ucraineni, după ce un etnic maghiar din Ucraina a fost ucis în bătaie de ofiţeri recrutori în timpul mobilizării forţate în armată.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 47 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°