* Celebra, astazi, pentru terenul de golf care atrage amatori de pe toate meridianele globului, cu secole in urma, comuna Pianu era celebra pentru aurul ei, mai bogat decat cel din Muntii Apuseni si mai usor de exploatat, pentru ca nu se afla in adancurile pamantului, ci sub picioare, in tarana de pe dealurile si ogoarele satului. O poveste halucinanta, ale carei urme le-am aflat intre copertile unui vechi manuscris si in cateva marturii din trecut *
Dacii "aureguli"
Calcau pe aur, la propriu, stramosii satenilor din comuna Pianu. In comparatie cu aurul Apusenilor, care trebuie cautat in adanc, in Pianu aurul se afla in tarana de sub picioare. Iar primii care l-au folosit au fost dacii. Era suficient sa treaca prin apa pamantul pietros, ca sa ramana cu firicelele de aur agatate de "dintii" de lemn ai doscai, firicele pe care apoi le sortau si mai fin, in saitroc. Munca migaloasa, nu incape vorba, dar era pacat de toti zeii sa lase sa li se scurga printre degete o astfel de bogatie! Asa ca dacii au sapat vai largi, le-au captusit cu zid si au indrumat paraiele astfel incat sa aiba o cat mai lunga si mai lina curgere in jurul colinelor din tinutul Pianului, asezat chiar la poalele muntelui dacic Sureanu. Zeci de kilometri de intinderi de aur au gasit de-a lungul acestor vai. "Aureguli" le spuneau dacilor, in vechime, popoarele din vecini. "Culegatori de aur". Norocosi care culegeau aurul din nisip. Era mult adevar si inca pe-atata invidie in vorba aceasta! Caci nu era seara in care causele de aur fin, cules peste zi, sa nu le mangaie dacilor "aureguli" mainile asprite de munca si de soare...
Solzi de aur
"Uite, vedeti, acolo sus, in zare, unde e padurea mai neagra? De acolo venea apa care spala aurul de nisip si pietris. Santurile sapate pentru a trage apa coborau in panta lina, inconjurau dealul usor, apoi ajungeau aici, i
