Cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Portului, Dansului şi Cântecului Popular Turco - Tătar va începe, vineri, la Constanţa. În premieră, anul acesta festivalul va dura trei zile, manifestările debutând vineri, 9 septembrie, cu parada ansamblurilor participante.
Aproximativ 600 de turci şi tătari din Crimeea (Ucraina), Turcia, Bulgaria şi România vor mărşălui pe traseul Sala Sporturilor - Bd. Tomis - Grădina de Vară Soveja, defilarea încheindu-se cu un scurt spectacol pe platoul din faţa Grădinii Soveja.
Vineri, sâmbătă şi duminică seară, începând cu orele 19,00, pe scena aceleiaşi grădini de vară vor avea loc spectacole susţinute atât de ansamblurile invitate în festival, dar şi de către cele ale Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România.
Preşedintele UDTTMR, Varol Amet, a declarat că anul acesta este unul al premierelor: festivalul va dura trei zile şi va avea loc în aer liber. „Îi aşteptăm pe toţi cei iubitori de frumos să ne fie alături la această amplă manifestare care se va desfăşura în premieră în aer liber. Îi anunţăm pe această cale pe toţi că intrarea este liberă. Va fi o nouă provocare pentru toţi cei care iubesc cultura din spaţiul turcic. Este o tradiţie acest festival şi dorim ca prin intermediul lui să ne facem cunoscute frumoasele noastre cântece şi dansuri tradiţionale”, a declarat preşedintele UDTTMR.
Organizatorul principal al manifestării este Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România, alături fiindu-i şi anul acesta Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României, căreia i se mai adaugă şi sponsorii, oameni de afaceri din cadrul comunităţii tătare.