Austriecii de la Volksbank vor să repoziţioneze pe piaţă subsidiara locală, care a mizat puternic pe vânzările de credite ipotecare în trecut, şi să o scoată ulterior la vânzare. Volksbank a vândut divizia care administra operaţiunile din Europa Centrală şi de Est (Volksbank International) ruşilor de la Sberbank, pentru circa 600 mil. euro, subsidiara din România fiind însă exclusă din acest acord.
"Volksbank România nu este parte a acestei tranzacţii, aşa cum am anunţat în luna iulie. Acţionarii au căzut de acord ca Volksbank România să fie repoziţionată pe piaţă în următorii doi-trei ani şi apoi vândută", au anunţat ieri oficialii grupului austriac. Subsidiara locală a Volksbank administrează active de 4,8 mld. euro, fiind cea mai mare dintre băncile deţinute de Volksbank International.
Portofoliul băncii a fost afectat de expunerea puternică pe segmentul creditelor imobiliare, iar vânzarea de finanţări de retail a fost practic îngheţată în ultimii doi ani.
Austriecii de la Volksbank vor să repoziţioneze pe piaţă subsidiara locală, care a mizat puternic pe vânzările de credite ipotecare în trecut, şi să o scoată ulterior la vânzare. Volksbank a vândut divizia care administra operaţiunile din Europa Centrală şi de Est (Volksbank International) ruşilor de la Sberbank, pentru circa 600 mil. euro, subsidiara din România fiind însă exclusă din acest acord.
"Volksbank România nu este parte a acestei tranzacţii, aşa cum am anunţat în luna iulie. Acţionarii au căzut de acord ca Volksbank România să fie repoziţionată pe piaţă în următorii doi-trei ani şi apoi vândută", au anunţat ieri oficialii grupului austriac. Subsidiara locală a Volksbank administrează active de 4,8 mld. euro, fiind cea mai mare dintre băncile deţinute de Volksbank International.
Portofoliul băncii a fost afectat de expunerea puternică pe segmentul creditelor imobiliare, ia