- Editorial - nr. 864 / 9 Septembrie, 2011 Randurile ce urmeaza in acest editorial, scris cu durere si cu lacrima, chiar si acum, cand se implinesc 71 de ani de la asasinatele in masa de la Ip si Traznea, din zilele de 9 si 13 septembrie 1940, la doar nici doua saptamani dupa Diktatul de la Viena, constituie o replica data marilor macanitori care, pe toate drumurile, clameaza azi, jelindu-se si tipand, ca din gura de sarpe, despre "nedreptatile Trianonului”. Inainte de toate, cuvine-se o precizare. Incheierea Tratatului de Pace de la Trianon, din 4 iunie 1920, in urma Conferintei de la Paris, este urmarea vointei si hotararii unui intreg neam romanesc - Unirea de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918 -, precum si a deciziilor conform actelor internationale ale vremii. Principiul calauzitor care a stat la baza tuturor tratatelor de pace a fost principiul nationalitatilor, conform dreptului international. "Romania ar fi trebuit sa fie dincolo de linia actuala de frontiera romano-ungara”. Iar Romania, se stie, n-a fost o castigatoare, cum se tanguiesc unii unguri, ci chiar perdanta! In niciun caz, Conferinta de Pace "nu a fost generoasa fata de romani, cum sustine iredentimsul ungar. La Trianon s-a atribuit Romaniei un teritoriu mai mic decat acela la care avea dreptul conform principiului etnicitatii, declarat de presedintele Wilson”. Asa ca, zadarnice bocetele, insultele, amenintarile, revendicarile lor de azi! Scriu aceste randuri, ca roman, nu numai cu argumentele istoriei, ci si cu ale sufletului ardelenesc, cu gandul la jalea, la suferintele indurate de romanii supusi atrocitatilor comise de unguri in nordul Ardealului, in numele Ungariei Milenare, sub vremelnica stapanire ungaro-horthysta. Atunci, in nordul Ardealului ocupat, prin rapt, prin Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, prin vointa abuziva a puterilor garante – Germania (Hitler, Ribbentrop), Italia