„Adevărul“ a testat cel mai nou sedan din gama Mercedes-Benz. C-Classe a primit un face-lift care îi asigură un plus de agresivitate şi o înfăţişare mai sportivă. Producătorul Mercedes-Benz a împrospătat sedanul de clasă medie C-Classe. Modificările generale fac noul model mult mai bun decât generaţia lansată în 2007.
Dacă până acum rivalii Mercedes-Benz au mizat, cel puţin în acest segment pe un look mai sportiv, nu ştiu dacă vor mai folosi acest argument odată cu apariţia noului model C-Classe.
Cu blocuri optice inspirate de coupé-ul SL şi forme ale caroseriei împrumutate de la sedanurile sportive, modelul C reprezintă o alegere potrivită şi pentru tinerii care caută o maşină cu un look mai agresiv. Modelul testat de noi, C250 are un motor turbo diesel, de 2,2 litri cu o putere de 204 cai-putere (CP). Dacă eşti grăbit, te vei surprinde mereu turând peste 4.000 rpm, dar motorul oferă o mare parte a cuplului maxim deja de la 2.000 rpm. În majoritatea timpului, propulsorul în 4 cilindri este discret, dar atunci când este „muncit" prea tare emite un „mârâit" sesizabil. Motorul are suficientă putere, dar ceea ce este surprinzător este comportamentul cutiei automate care contribuie la caracterul sportiv al maşinii.
Ţinuta de drum este ireproşabilă, maşina opreşte bine şi în siguranţă. Tracţiunea integrală (de tip 4Matic) ajută maşina să stea bine în curbe, şi, totodată, transmite bine puterea din cutia de viteze către roţi. Sistemul 4Matic acţionează cu ajutorul unui sistem electronic, care distribuie puterea motorului în proporţie de 45% către puntea-faţă şi de 55% către puntea-spate.
Opţionale de 20.000 de euro
Pachetul opţional de sisteme de asistenţă Plus încorporeaza Distronic Plus, sistemul de asistenţă la frânare Bas Plus, sistemul de frânare Pre-Safe şi asistentul pentru unghiul mort sau pentru menţinerea benzii de rulare. Distronic