Acum o săptămână am scris câteva rânduri despre condiţia celui care se ocupă de istoria religiilor în România, cu precădere în postura de cercetător, şi, ca o consecinţă, despre necesitatea stringentă a unor cursuri specifice în mediul academic. Nu mai puţin importantă mi se pare predarea istoriei religiilor în mediul preuniversitar (liceu).
Fac din start o precizare impusă de articolul precedent: trebuie adăugat neapărat că, de un an de zile, există totuşi în cadrul Universităţii Bucureşti un masterat interdisciplinar intitulat "Studii Religioase - Texte şi Tradiţii", întru totul onorabil, despre care voi mai scrie, poate, cu alt prilej. Cei interesaţi pot găsi amănunte aici: http://www.unibuc.ro/ro/master_sstt_ro .
Nu puţini au fost cei care au sugerat înlocuirea cursurilor de religie din liceu cu cele de (introducere în) istoria religiilor. Din păcate, majoritatea celor care pledează pentru această schimbare se situează pe versantul care critică Biserica Ortodoxă Română pentru demersurile sale din ce în ce mai viguroase în spaţiul public, unele, ce e drept, prost inspirate sau gestionate mediatic deficitar. Fără a mai relua subiecte despre s-a scris deja prea mult, aş vrea să amintesc aici o afirmaţie pusă pe seama doamnei Zoe Dumitrescu Buşulenga, pe care am auzit-o de la un apropiat al acesteia, la rândul său cercetător la Institutul de Teorie şi Istorie Literară "George Călinescu". Discuţia se petrecea cu cel puţin 5-6 ani înainte de 1989. Se zice că doamna Buşulenga îşi întreba studenţii (aşadar, în plin comunism) dacă au citit Biblia. Iar cum aceştia răspundeau, majoritatea, negativ, aveau parte de o amplă pledoarie în care li se spunea că este absurd să nu iei cunoştinţă - măcar literar - de o carte căreia întreaga cultură europeană şi universală îi datorează enorm. Fără cunoaşterea Bibliei, nu vei putea înţelege bună parte din creaţia
