Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 comise de Al Qaeda erau destinate să provoace suferinţă Statelor Unite, ceea ce s-a şi întâmplat, dar într-un fel în care Osama bin Laden probabil că nu şi-ar fi închipuit niciodată. Reacţia preşedintelui George W. Bush la atacuri a compromis principiile fundamentale ale Americii, i-a subminat economia şi i-a şubrezit securitatea.
Atacul împotriva Afganistanului survenit după 11 septembrie a fost de înţeles, dar invazia ulterioară în Irak nu a avut nici un fel de legătură cu Al Qaeda - oricât a încercat Bush să stabilească una. Acest război pe care America a ales să-l poarte a devenit repede o afacere foarte scumpă, de sute de ori mai scumpă decât cele 60 de miliarde de dolari preconizate iniţial, pe măsură ce incompetenţa crasă s-a întâlnit cu denaturarea mincinoasă.
Când am calculat acum trei ani, împreună cu Linda Bilmes, costurile pentru America, estimarea conservatoare a decontului era de 3-5 trilioane de dolari. De atunci factura a mai crescut. Aproape 50% din soldaţii care se întorc au dreptul la un anumit cuantum al indemnizaţiei de invaliditate, iar peste 600.000 dintre ei au fost trataţi până acum în centre pentru veterani, astfel încât estimăm că plăţile şi costurile de îngrijire medicală vor însuma pe viitor 600-900 miliarde de dolari. Dar costurile sociale, reflectate în sinuciderea veteranilor (ajunsă la un record de 18 pe zi în anii recenţi) şi despărţirea familiilor, sunt incalculabile.
Chiar dacă i s-ar putea ierta lui Bush faptul că a târât America şi mare parte a restului lumii într-un război sub pretexte false şi a denaturat costurile reale ale aventurii, pentru modul în care a ales s-o finanţeze nu mai există scuză. A fost primul război din istorie plătit integral pe credit. În timp ce America intra în luptă, iar deficitele explodau deja în urma scutirii de taxe din 2001, Bush a dec