Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a supus dezbaterii publice un proiecte de lege privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice (proiectul, în format .pdf, aici). Dacă va fi adoptat, proiectul ar urma să înlocuiască Legea nr. 61/1991 (vezi aici legea) care are același obiect.
Prin citirea în paralel a Legii 61/1991 și a proiectului MAI, se constată o schimbare esențială de abordare. Mai exact, dacă Legea 61/1991 are ca scop facilitarea și garantarea libertății de exprimare, proiectul MAI prevede o serie de norme al căror scop expres este îngrădirea și limitarea pe cât posibil a acestei libertăți.
Ilustrativ în acest sens este dispariția chiar a primului paragraf din primul articol al Legii 61/1991, în care se arată: ”Libertarea cetățenilor de a-și exprima opiniile politice, sociale sau de alta natură, de a organiza mitinguri, demonstrații, manifestații, procesiuni și orice alte întruniri și de a participa la acestea este garantată prin lege”. Această prevedere, care definește clar scopul legii, nu se mai regăsește în proiectul MAI.
Mai mult, procedura declarării adunărilor publice ar fi înlocuită cu procedura aprobării lor. Diferența dintre ”declarare” și ”aprobare” este enormă. ”Declararea adunărilor publice” are ca scop informarea autorităților competente pentru a lua măsurile necesare ca adunarea publică să se poată desfășura și pentru a-i proteja pe participanții la adunare. Scopul declarării unei adunări publice este tocmai cel prevăzut în art.1 al Legii 60/1991: ”garantarea libertății cetățenilor de a-și exprima opiniile”. În schimb, ”aprobarea” prevede o serie de măsuri și condiții restrictive împotriva organizării unor adunări publice. În acest sens sunt normele legate de clasificarea ”riscului” unei adunări publice (prin inducerea ideii că libertatea de exprimare ar reprezenta ”un risc” – cu atât mai mult cu cât gradul de risc a
