In preajma implinirii unei decade de la fatidica zi in care Statele Unite erau atacate, se intetesc amintirile despre acel 9/11.
Imaginile terifiante cu avioanele lovind Gemenii nu mai zgaraie retina, dar nici nu-l lasa impasibil pe privitor. Cele aproape doua ore scurse intre primul impact asupra Turnului de Nord si izbirea celuilalt aduc cu loviturile de ciocan incasate de de un supergreu al ringului. Comprimate in timp, sunt secventele dintre groggy si knock down.
Dincolo de socul care a uluit omenirea in urma cu 10 ani, de schimbarile radicale inregistrate dupa cataclismul provocat de terorism, exista detaliile. Franturi disparate ce alcatuiesc fresca apocaliptica a unui sfarsit de capitol.
Fotografii realizate de amatori, amintiri depanate de catre martori oculari, imagini filmate intamplator. Toate colectionate migalos, fiecare cu importanta sa. Unele poze apar si astazi, cand nimeni nu se mai astepta la vreo posibila noutate.
Spusele oamenilor simpli aflati acolo, in ziua cand America s-a cutremurat, sunt mai importante, in opinia mea, decat cele apartinand oficialilor. Pentru simplul motiv ca vin direct, au naturalete. Nu trec prin filtrul atentiei cu care este invatat omul politic sa se exprime.
Trairile unor evenimente de maxim impact nu pot fi cenzurate cu ajutorul cuvintelor cernute. Cetateanul simplu nu e familiarizat cu elementele de baza ale diplomatiei. El nu-si alege vorbele, ignorand teama unui inteles multiplu. Ba chiar intr-un dialog rememorator despre infernul din septembrie 2001 scapa un neaos "shit".
Condolezza Rice, Dick Cheney si Bush jr. sunt convingatori in expuneri, insa pe umerii lor au cazut stele de pe drapelul national. Vinovati ori nu, constiintele proprii sunt departe de seninul acelei dimineti de marti, 9 septembrie 2001.
"A fost o zi monumentala, ca
