Se vorbeşte azi despre condiţia materială precară a scriitorului român. Povestea este însă veche; nu din senin s-a născut celebra pereche de cuvinte poezie - sărăcie, un fel de folclor al breslei...

Starea materială precară sau aflată, cum se spune, pe muchie de cuţit, balansând continuu între nişte limite mai mereu stânjenitoare sau purtătoare de grijă pentru ziua de mâine, n-a avut atingere doar cu scriitorii fără o meserie precisă în viaţa lor civilă, ci şi cu cei „dotaţi” cu profesii bine definte, obţinute prin studii universitare solide. Unul dintre aceştia din urmă a fost Cincinat Pavelescu, ne grăbim să amintim, cel ce a ocupat şi fotoliul, poate mult-râvnit, dar deloc confortabil, de prim preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, vestita S.S.R, născut la data de 28 aprilie 1908. Preocuparea pentru literatură a mers, în cazul său, în tandem cu preocuparea pentru formarea sa prin studiu sistematic, urmând liceul la Sfântul Sava, unde a avut parte de îndrumarea unor profesori erudiţi ai timpului, între care Anghel Demetriescu şi Saba Ştefănescu, şi apoi la Facultatea de Drept la Bucureşti. Debutul literar al poetului, care a lansat în lumea românească versurile ce s-au bucurat de o carieră uimitoare prin melos şi simplitate:

Îţi mai aduci aminte, doamnă?

Era târziu şi era toamnă

Şi frunzele se-nfiorau

Şi tremurau în vântul serii,

Ca nişte fluturi chinuiţi,

Ca nişte fluturi rătăciţi,

Din ţările durerii...

Ţi-aduci aminte iar de seara

Şi-amurgu-acela violet,

Cînd toamna-şi acorda încet

Pe frunză galbenă, chitara?

a fost, şi el, unul de prestigiu, producându-se sub aripa unui maestru al timpului, Alexandru Macedonski, în „Literatorul”.

Rândurile de faţă au fost stârnite de o scrisoare adresată, în anul de graţie 1929, de către poet, deci pe când avea în sp