Eduard Carol Novak a câştigat astăzi proba de contratimp organizată la Roskilde - Danemarca, cu ocazia Campionatului Mondial de Paraciclism. Jurnalul Naţional i-a luat un interviu proaspătului campion.
Jurnalul Naţional: Eduard, felicitări pentru titlul mondial!
Eduard Novak: Mulţumesc. Deja s-a aflat în România?
E.N.: Da, biatlonista Eva Tofalvi a fost cea care a dat vestea.
Jurnalul Naţional: Chiar aşa? A aflat şI ea?
E.N.: Da, de pe Facebook.
Jurnalul Naţional: Bun! Trăiască Facebook! Cum a fost contratimpul de astăzi?
E.N.: A fost un traseu de 30 de kilometri pe care l-am făcut în patruzeci de minute şI 30 de secunde. Până acum, la contratimp nu se pedala mai mult de 20-21 kilometri. Am avut un avans de un minut în faţa campionului paralimpic. În 2009 am venit al doilea la contratimp. Acum sunt fericit că am reuşit să câştig.
Jurnalul Naţional: Te aşteptai să câştigi titlul mondial?
E.N.: M-am pregătit pentru lucrul ăsta tot sezonul, dar nu ar fi fost vreo problemă dacă nu câştigam.
Jurnalul Naţional: Cum te-ai pregătit?
E.N.: Am participat la foarte multe curse importante anul acesta, curse la care nu au venit şI sportivii prezenţi acum la Campionatul Mondial de Paraciclism.
Jurnalul Naţional: În Turul Ţinutului Secuiesc ai terminat pe locul 32.
E.N.: Da, dar acolo am muncit pentru alţi trei băieţi.
Jurnalul Naţional: De ce ai abandonat în Turul României?
E.N.: Am avut dureri mari de stomac, am făcut diaree.
Jurnalul Naţional: Săptămâna viitoare, în Danemarca, începe Campionatul Mondial de Cislim. Care sunt favoriţii tăi?
E.N.: La contratimp cred că va câştiga germanul Tony Martin, iar pe belgianul Phillipe Gilbert îl văd favorit la proba pe şosea.
Jurnalul Naţional: De ce Gilbert şI nu Mark Cavendish?
E.N.: Am impresia că sosirea este în pantă, astfel că la final