Pasionaţii de electro-dance sunt aşteptaţi astăzi, de la ora 15.00, în sala mare a Casei de Sultură a Studenţilor la "Electro Fight Contest III", unul dintre cele mai mari concursuri naţionale de acest gen.
Din juriu vor face parte Andrei Stan - aka Celzidor, Vlad Caragea - Vyrus şi un invitat special din Bordeaux, Franţa - Dutouya Jordan aka ImpE.
„Vor fi trei categorii: 1 vs 1 pentru Profesionişti, 1 vs 1 pentru Intermediari şi SHOW SOLO unde participanţii vor veni de acasă cu câte un colaj pe care vor face un show între trei şi cinci minute", spune Andrei Stan, unul dintre organizatorii competiţiei.
De asemenea, vor fi multe momente inedite, precum trupe invitate şi momente de dans solo. Vor fi şi trei provocări pe scenă, pe care dansatorii le numesc generic „1000%": Celzidor vs Dutouya Jordan, Vyrus vs Crizza, dar şi o bătălie inedită între fete - Anitta vs Katy.
„Un om devine dansator atunci când se poate exprima mai bine prin mişcări corporale decât prin cuvinte", mărturiseşte Andrei.
Publicul este aşteptat în sala Casei de Cultură începând cu ora 15.00. Preţul unui bilet de intrare este de cinci lei.