Profesorul Nicolae Bănescu, istoricul care făcea cinste revistei Ramuri, îşi obişnuise cititorii cu editorialele sale acide. Prin ele, el încerca să ambiţioneze tineretul, aducând în prim-plan lipsurile culturale din Craiova şi nu numai.

Încă una dintre aceste scriituri vorbeşte despre instituţiile de cultură de la începutul anilor 1900. „Biblioteci de acelea care în alte ţeri pun la îndemâna tuturor, şi a celor cu mai puţină învăţătură, cărţi folositoare – cea mai bună contribuţie la desăvârşirea sufletelor formate în studiul câtorva ani de şcoală, - lipsesc în Craiova, ca aproape toată ţara“.

Bănescu trece în revistă instituţiile culturale din oraşul nostru, fără a uita, însă, să taxeze „ceia ce-i mai rău“. „Se ştie numai că există o bibliotecă «populară» Aman, care de o cam dată zace de mult închisă în umbra zidurilor groase ale unei case vechi ce se tot repară, în str. Kogălniceanu. Nu se poate şti, prin urmare, ce ascunde acest pios dar al sufletului unui bun român. E de dorit ca cei în drept să pună hotărât mai multă grijă pentru împlinirea bunei fapte a acelui om de laudă care a fost întemeietorul“.

Totuşi, exista în Liceul „Carol I“ o mare bibliotecă luxoasă. În ciuda acestui fapt, o stăpânea o neregulă fără exemplu. „Cărţile – mai bine de şase mii de volume – zac în colbul rafturilor, într’un amestec în care cu greu le poţi da de rost. Registrele în care sunt trecute n-au nici un Dumnezeu: cărţile se înregistrează una după alta, cum intră în bibliotecă. Nişte fişe claie-peste-grămadă se chiamă că dau numele autorilor după clasificarea ştiinţelor. A te îndruma după ele e a-ţi pierde ziua fără a găsi ce cauţi“.

„Gustul publicului nu trebuie mulţumit cu orice preţ“

Teatrul Naţional modern al Craiovei, cu o bună societate de artişti, cu reprezentaţii care adunau un public mare şi ales, tocmai ce se afla sub mâna energică