Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Enel" - confirmată în indicele de sustenabilitate Dow Jones 2012

Publicat in Bursa, duminică 11 septembrie 2011 ·

Compania "Enel" va fi inclusă, în 2012, în Indicele Mondial de Sustenabilitate Dow Jones (DJSI World) şi în Dow Jones Europa, pentru al patrulea an consecutiv, anunţă reprezentanţii societăţii. Indicele Mondial include doar 342 dintre cele mai importante 2.500 de companii pe plan mondial, care au gradul cel mai înalt de sustenabilitate. "Endesa", filiala grupului "Enel" în Spania, a fost, de asemenea, confirmată în indicele Dow Jones.

Prezentă în 40 de ţări pe patru continente, "Enel" şi-a confirmat locul din cadrul Indicelui de Sustenabilitate Dow Jones în sectoarele financiar şi social, obţinând unul dintre cele mai mari punctaje şi prezentând o îmbunătăţire semnificativă în activităţile derulate în domeniul mediului înconjurător, comparativ cu anul precedent.

Fulvio Conti, directorul general al companiei, a declarat: "Suntem foarte mulţumiţi de rezultatele obţinute, care confirmă faptul că dezvoltarea grupului nu pune accent doar pe rezultate financiare, ci şi pe strategii care generează beneficii pentru toţi acţionarii noştri. Dezvoltarea internaţională din ultimii ani ne-a întărit încrederea în faptul că, pentru o companie din domeniul energetic, o activitate etică şi responsabilă, prin care se urmăreşte valoarea socială, reprezintă adevăratul indicator al succesului."

În prezent, Indicii de Sustenabilitate Dow Jones administrează active de aproximativ opt miliarde dolari, combinate cu diverse produse financiare. Deţinând aproximativ 60 de licenţe, DJSI este implicat în produse financiare din 16 ţări.

În conformitate cu ultimul raport, emis în luna iunie 2011, fondurile SRI (Investiţie Responsabilă Social) deţin aproximativ 19% din acţiunile free-float ale "Enel", ajungând la 6,9% din capitalul social al companiei.

În 2011, grupul "Enel" a fost admis şi în prestigiosul indice FTSE4Good. Creată de FTSE Global Index Company, se

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 15 minute
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum o ora
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 6 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 8 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 5 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 4 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Tineri răniți după ce s-au oprit cu mașina în peretele unei case. Unde a avut loc accidentul FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Doi tineri au fost răniţi sâmbătă seară, 1 iunie, după ce maşina în care se aflau a părăsit partea carosabilă, a rupt un gard şi s-a oprit în zidul unei case de pe raza localităţii Broscăuţi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum o ora
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 6 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 4 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Vremea

București
acum

23°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

22°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

20°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

15°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/27°