Se spune ca Fat Frumos crestea intr-un an cat altii in 10, drept pentru care in 7 ani si-a dat firesc, obstescul sfarsit. Nu este deloc fortata analogia cu evolutia creditului neguvernamental din Romania intre 2002 si 2008. Creditul a crescut câţiva ani la rând cu ritmuri de 60-80 procente pe an în termeni reali. Ponderea creditului în valută pentru sectorul gospodăriilor a crescut de la 2,2 procente din PIB în decembrie 2004 la
11,6 procente din PIB în 2008, adică de mai mult de 5 ori. Pentru sectorul corporatist, aceste ponderi erau de 2,6 procente şi respectiv 8,5 procente din PIB, adică au crescut de mai bine de 3 ori. În total, intermedierea financiară (credit neguvernamental/PIB) a crescut de la 16,6 procente în 2004 la 39,3 procente în 2008. Boceala la capataiul decedatului a durat destul de mult, intrucat creditul facil si in valuta a fost perceput de clientela persoane fizice precum cornul abundentei ( ceea ce in acceptiunea majoritatii inseamna o plasma mare in sufragerie si un BMW X5 in fata blocului). Niciun semizeu nu le-a băgat credite pe gât românilor în perioada împrumuturilor iresponsabile. Dacă astăzi mulţi concetăţeni sunt sufocaţi de plata ratelor aceasta nu reprezintă in multe cazuri altceva decât o taxă pe lipsa de educatie financiara pentru că nu degeaba se spune că, în viaţă, prostia şi fudulia sunt costisitoare. Creditul doar cu buletinul s-a transformat in rata doar cu recuperatorii. Uneori, până la faliment.
BNR a incercat in numeroase randuri sa atenueze acest ciclu cu deznodamant previzibil, atragandu-si critici virulente din partea bancherilor comerciali aflati pe-atunci intr-o solida alianta cu populatia si mare parte a mass-media. Ceea ce nu a reusit pe deplin banca centrala prin masurile sale neortodoxe, i s-a pus brutal capat prin debutul manifestarii efectelor crizei financiare in Romania, la un an de la evenimentul
