Președintele Traian Băsescu va efectua la începutul săptămânii viitoare o vizită de lucru la Washington, SUA. Scutul antirachetă, care va fi amplasat la Deveselu, este unul dintre elementele importante ale relației România-SUA. Sursa: presidency.ro
1 /.
"Preşedintele României, Traian Băsescu, se va afla la Washington, în data de 13 septembrie a.c., într-o vizită de lucru, pentru finalizarea unor acorduri bilaterale între România şi Statele Unite ale Americii", informează președinția într-un comunicat dat publicității azi.
Semnarea acordului privind scutul antirachetă
Recent, la reuniunea anuală cu amabsadorii români, Traian Băsescu a vorbit despre despre faptul că într-un timp foarte scurt se va produce semnarea acordului dintre SUA și România privind scutul antirachetă.
"S-a finalizat negocierea acordului legat de amplasarea elementelor de scut antirachetă pe teritoriul României, parafarea s-a produs. Probabil într-un timp relativ scurt se va produce şi semnarea acordului între România şi SUA, urmând apoi ratificarea în Parlament", le spunea Traian Băsescu ambasadorilor români la Palatul Cotroceni, pe 1 septembrie, cu prilejul reuniunii anuale a diplomaţiei române.
"Parteneriatul cu SUA funcţionează în parametri normali, care satisfac şi partea română şi, sper, şi pe cea americană", descria cu acea ocazie președintele României relația cu SUA.
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, declara, la 14 iulie, că acordul privind scutul antirachetă va fi semnat de şefii diplomaţiilor română şi americană, el adăugând la acel moment că se lucrează pentru stabilirea condiţiilor în care documentul să fie semnat cât mai rapid. La sărbătoarea Zilei Naţionale a SUA, ambasadorul american la Bucureşti, Mark Gitenstein, se declara optimist în ceea ce priveşte semnarea, în acest an, a acordului privind scutul antirachetă, el spunând însă că ace