Fundaţia "Mareşal Alexandru Averescu" a organizat săptămâna aceasta o tabără de îngrijire a mormintelor eroilor Regimentului 48 Infanterie Buzău, căzuți la datorie în Primul Război Mondial, în localitatea Roșia, din judeţul Sibiu. La activitate au participat 14 elevi din județul Buzău.
Aceştia au lucrat la întreţinerea mormintelor alături de studenți din Academia Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu și locuitori ai comunei Daia. „Și prin această activitate, fundația și-a propus să familiarizeze elevii cu elemente concrete din istoria și cultura națională, să le dezvolte simțul responsabilității civice și asumarea voluntară de sarcini”, a declarat lt. col. Romeo Feraru, de la Fundaţia Mareşal Averescu.
Elevii care au participat voluntar la această tabără au avut în program vizitarea unor obiective istorice, culturale şi turistice dispuse pe itinerariul călătoriei, respectiv Mănăstirea Curtea de Argeș, Cetatea lui Vlad Țepeș de la Poenari, Transfăgărașanul, Muzeul Județean de Istorie Sibiu, centrul istoric al municipiului Sibiu, Complexul Național Muzeal "Astra" și Academia Forțelor Terestre.
“Am participat, alături de studenții militari, la întreținerea mormintelor eroilor. Am vopsit gardul, am văruit bordurile, am întreținut aleile și mormintele, am rescris crucile. Eu personal, m-am simțit onorată să calc pământul pe care strămoșii mei l-au apărat cu arma în mână. Trăiesc un sentiment de recunoștință când mă gândesc că, poate străbunicii mei au luptat aici, iar eu le aduc, prin ce am făcut aici, un pios omagiu”, a spus Oana Popescu, elevă la Școala Generală Vasile Voiculescu din comuna Pârscov, județul Buzău.
La ceremonialul militar și religios organizat vineri, 9 septembrie, de către Prefectura și Garnizoana Sibiu, a fost dezvelită o placă de marmură pe care scrie: „Spre luare aminte a generațiilor viitoare despre sacrificiul