Enigmatic, selecţionerul lasă un semn de incertitudine în jurul posibilei reveniri a "fugarilor de la Rimini" la "naţională": "Cu Luxemburg şi cu Franţa, în ciuda tuturor absenţelor, am dovedit forţă şi unitate de grup şi că putem avea speranţe"

De două zile, Victor Piţurcă a lăsat Bucureştiul şi grijile în urmă şi s-a refugiat acasă, la Craiova. Era în grădina casei părinteşti cînd a răspuns la telefon. "Îmi place să vin aici în această perioadă a anului. În septembrie e cel mai frumos, nu e cald, se coc viile, nucile. Mă duc în grădină, mai iau un ciorchine de zaibăr, aşa cum am făcut de cînd mă ştiu, îmi încarc bateriile", mărturiseşte el. Asta nu înseamnă că a uitat de fotbal. "Cum să uit, numai la asta mă gîndesc", recunoaşte Piţurcă.

- Domnule Piţurcă, care a fost primul sentiment care va încercat cînd a fluierat arbitrul finalul meciului cu Franţa?

- Nici nu mai ştiu. Eram răvăşit, obosit, Pînă cu două-trei minute înainte credeam că avem prima şansă la calificarea în baraj. Ştiam că e tot 0-0 şi la Bosnia - Belarus. Abia în prelungiri, după ce făcusem ultima schimbare, am aflat că bosniacii au bătut cu 1-0.

- De ce aşa tîrziu, la noi era abia minutul 70?

- Aşa am vrut eu. Am cerut să aflu rezultatul de acolo doar la pauză la noi.

- Poate făceaţi altă schimbare.

- Păi ce,crezi că aş fi făcut altceva? Tot aşa aş fi procedat.

"Am scos maximum cu Franţa"

- N-ar fi trebuit măcar pe final să forţăm în ofensivă, să jucăm şi noi odată la totul sau nimic?

- Normal, voi, ziariştii, numai aşa vedeţi lucrurile. Ce înseamnă totul sau nimic? Cu un adversar atît de puternic, pe un teren atît de greu. Ce să faci. Să arunci atacanţi în teren? Erau oricum destui jucători de atac. Nu asta era soluţia. Am vrut să atacăm, dar trebuia să şi putem.

- Băieţilor ce le-aţi spus dup