Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schauble, i-a însărcinat pe specialiştii ministerului pe care îl conduce să studieze diferite situaţii care pot deriva dintr-un eventual faliment al Greciei, potrivit informaţiilor pe care le publică revista "Der Spiegel", notează sâmbătă agenţia EFE, citată de Agerpres.
Potrivit Der Spiegel, experţii Ministerului german de Finanţe au în vedere două variante în eventualitatea unei insolvenţe a Greciei. Prima ipoteză este ca ţara să rămână în uniunea monetară, în timp ce a doua preconizează o abandonare a euro şi o reintroducere drahmei ca monedă naţională.
Experţii cer să se deschidă linii de credit preventive pentru unele ţări precum Spania şi Italia în eventualitatea în care Grecia intră în insolvenţă, iar aceste ţări vor întâmpina greutăţi în a obţine capital de pe pieţele financiare.
De asemenea, unele bănci din mai multe ţări ale zonei euro vor trebui să primească ajutor pentru a contracara consecinţele asupra afacerilor lor într-o Grecie intrată în faliment.
Ambele probleme, potrivit experţilor, ar putea apărea indiferent dacă Grecia rămâne sau nu în zona euro. De aceea, consilierii ministeriali consideră că fondul de salvare ar trebui să primească noi competenţe. Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schauble, i-a însărcinat pe specialiştii ministerului pe care îl conduce să studieze diferite situaţii care pot deriva dintr-un eventual faliment al Greciei, potrivit informaţiilor pe care le publică revista "Der Spiegel", notează sâmbătă agenţia EFE, citată de Agerpres.
Potrivit Der Spiegel, experţii Ministerului german de Finanţe au în vedere două variante în eventualitatea unei insolvenţe a Greciei. Prima ipoteză este ca ţara să rămână în uniunea monetară, în timp ce a doua preconizează o abandonare a euro şi o reintroducere drahmei ca monedă naţională.
Experţii cer să se deschi