Talentata cântăreaţă din Oradea are o pasiune neobişnuită, practicând „dog-dancing", cu căţelul său, pe nume Figaro. Din toamnă ea va putea fi văzută şi într-un concurs de talente muzicale, pe un post TV naţional, din Ungaria.
În urmă cu şase ani Timea a cântat pe scena filarmonicii din Oradea, apărând în fața publicului doar cu chitara, fără niciun alt acompaniament. „Era doar vocea mea și chitara, în fața sutelor de spectatori. Când am terminat de interpretat piesa, toată lumea s-a ridicat în picioare și m-a aplaudat minute în șir. În clipa aceea am știut că asta îmi doresc să fac toată viața și că locul meu este pe scenă", povestește Pall Timea, o tânără din Oradea pasionată de tot ceea ce înseamnă artă şi frumos.
Concurentă la Megastar Ungaria
Dedicată muzicii, Timea a încercat să-şi facă un nume în domeniu, astfel încât anul trecut a participat la emisiunea-concurs Megastar, de la TV2, din Ungaria. A fost selectată dintre peste 20.000 de interpreți, reușind să ajungă în prima emisiune Megastar din sezonul cu numărul cinci. Nu a primit suficiente voturi din partea publicului, însă anul acesta va reveni, cu forţe proaspete, într-un concurs similar, tot la TV, în Ungaria.
Dansează cu Figaro
De aproximativ unsprezece ani, Timea are o mare pasiune pentru câini. „Am un căţel cu care facem un sport cu totul aparte, denumit Dog Dancing, care ar trebui să fie mult mai bine promovat în România", spune Timea.
Află povestea orădencei şi ce rezultate a avut la concursurile internaţionale de „dog dancing“, în noul număr al săptămânalului „ADS Oradea“, disponibil de joi la chioşcurile de ziare din oraş.