La două zile după fiasco-ul numit Naţional Arena, românii au încasat un şut din "Cizmă". Joi seară, la Torino, a fost inaugurată "Juventus Arena", noua casă a "Bătrânei Doamne". Arena e puţin mai mică decât cea de la Bucureşti, dar a costat mai puţin decât jumătate! Iar brazdele n-au sărit deloc la meciul de inaugurare, 1-1 cu Notts County, echipă cu care Juventus are legături istorice.
Joi seară, Juve a finalizat un proiect important, unul început în 2006, când "bianco-nerrii" au decis să se mute de pe neatractivul "Delle Alpi". O arenă cu piste de atletism, slab populată (în medie doar o treime din cele 67 .000 de locuri erau ocupate la meciurile lui Juve) a fost înlocuită cu una modernă. De fapt, cu un model de succes. Pentru că noul stadion al lui Juventus a fost proiectat ca o maşină de făcut bani. Într-o perioadă în care în România suporterilor li se recomandă să rămână acasă, când departamentele de marketing ale unor echipe sunt desfiinţate şi când unele grupări şi-au pierdut noţiunea de "acasă", Juventus gândeşte altfel. Invită nu doar fanii la stadion, ci şi familiile acestora (în noua arenă e integrat şi un mall uriaş). Scopul e clar. Orice ban în plus e binevenit.
Vor să scoată 32 de milioane de euro doar din bilete!
Când locuieşti cu chirie, parcă nu prea te interesează starea locuinţei. Iar când lucrezi cu bani publici, aceştia se consumă de obicei mai rapid. Lucrurile şi situaţia se schimbă când eşti proprietar. E o premieră şi pentru Italia, unde majoritatea arenelor sunt deţinute de municipalitate. Pe drumul deschis de Juventus vor călca pe viitor şi alte echipe din Cizmă, dar deocamdată "alb-negrii" trag foloasele. Nu mai trebuie plătite chirii şi toţi banii intră direct în conturile echipei. Iar în noua eră, Juve va aştepta să încaseze mult mai mulţi bani din vânzările de bilete. Arena are 13.000 de locuri mai m