Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tot mai mulți localnici apelează la capela multiconfesională

Publicat in Zi de zi - Mures, sâmbătă 10 septembrie 2011 ·

Pe deal, în cimitirul comunei Apahida, atrage atenţia o construcţie sobră, nouă. Este capela comunei, o investiţie concretizată a Primăriei Apahida, începută acum patru ani din iniţiativa administraţiei locale. Primarul Ionel Fărcaş spune că s-a gândit în primul rând la oamenii care locuiesc la blocurile din comună: „Sunt peste 1.000 de oameni care locuiesc în blocuri şi nu aveau condiţii când venea necazul peste ei, aşa că am venit cu această idee. Am alocat o sumă iniţială de la buget pentru a începe construcţia şi am completat în fiecare an pentru a o putea termina. Investiţia a fost de 13 miliarde de lei vechi. Ar mai fi de racordat gazul şi canalizarea, dar acestea sunt aproape.” Rep.: Cum au primit oamenii această investiţie? Ionel Fărcaş: La început, cu mare rezervă, nu în sensul că nu ar fi vrut să se facă, dar, în momentul în care erau puşi să aleagă, ziceau: „Apoi, chiar să-l duc acolo?”. Acum, oamenii s-au învăţat că e foarte bine, nu mai au grija de a merge pe şoseaua naţională cu convoiul, nu mai au grija că e vânt sau frig sau ploaie. Acum, foarte multă lume merge la capelă, acolo se desfăşoară toate serviciile religioase privind funeraliile, apoi oamenii se îndreaptă spre masă, dacă mai este cazul. E un mare progres pentru că toată lumea asistă la ceremonie şi merge la mormânt, capela fiind în cimitir. Înainte, mergeau la casa omului, o deranjau, mulţi nu mai mergeau la cimitir, ci direct la masă. Oamenii s-au obişnuit, nu mai trebuie să îi lămurim, s-au convins că acolo e, din păcate, locul unde trebuie să stea decedatul. Rep.: Câte persoane intră în capelă? Ionel Fărcaş: Capela are 300 de locuri, din care cel puţin 150 pe scaune. Rep.: Veţi construi capele şi în sate? Ionel Fărcaş: Încă nu se justifică o astfel de investiţie, aşa cum a fost necesară în Apahida, pentru că nu avem nicăieri blocuri aşa de multe. Asta nu înseamnă că excludem construirea

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui George Simion, contestată la CCR. Judecătorii constituționali se întrunesc în sedință duminică

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională se reunește duminică în ședință pentru a dezbate contestațiile depuse privind candidaturile la prezidențiale, transmite Agerpres. Ședința de judecată a Curții Constituționale privind contestațiile înregistrate în temeiul Legii

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 2 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 2 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 3 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°