Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Someşul-Rondo, plăcerea fotbalului

Publicat in Zi de zi - Mures, sâmbătă 10 septembrie 2011 ·

Jucătorii principalei echipe de fotbal din Apahida se strâng în fiecare duminică pentru mişcarea săptămânală şi, indiferent de rezultat, obiectivul este întotdeauna îndeplinit Apahida nu duce lipsă de fotbal, ba dimpotrivă. Printre cele cinci echipe din comună, două reprezintă chiar reşedinţa de comună, iar Someşul-Rondo poate fi numită echipa fanion a Apahidei. Povestea formaţiei care avea marcate deja 20 de goluri în primele cinci etape a început undeva la sfârşitul anilor 1990. Chiar dacă Apahida a avut echipă de fotbal încă de acum câteva zeci de ani, aceasta a dispărut după Revoluţie, dar un grup de prieteni care se întâlneau în fiecare duminică la o „miuţă” s-a gândit să încerce să repună bazele unei echipe în comuna clujeană. „Fotbalul în Apahida este o adevărată tradiţie, pentru că pensionarii de acum încă mai vorbesc de perioada în care ei erau jucători. Eu pot să vorbesc doar de perioada 1998-1999, atunci când am început să mă ocup de această echipă. În fiecare duminică mă întâlneam cu nişte prieteni la fotbal şi, la un moment dat, ne-am gândit noi că ce ar fi dacă am juca în mod organizat? În Apahida fotbalul a dispărut după Revoluţie pentru că nu mai exista baza sportivă. Terenul a fost retrocedat şi nu mai era loc pentru desfăşurarea meciurilor, astfel că echipa a încetat să mai existe. Am zis că o asemenea comună nu poate să mai rămână fără fotbal şi primul pas a fost înfiinţarea unui club sportiv cu personalitate juridică afiliat Federaţiei Române de Fotbal”, şi-a amintit Ştefan Cserei, „Pişti”, cum îi spun prietenii, actualul jucător al echipei din Apahida. Odată făcut acest pas, a apărut pentru puţin timp şi o sponsorizare cu firma Rondocarton, iar noua formaţie din comuna clujeană a devenit Someşul-Rondo Apahida, denumire care este păstrată şi astăzi. „Am discutat apoi la Primărie şi am zis că e păcat să nu avem un teren de sport unde să ne desfăşur

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 43 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 38 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 23 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°