Manuscrisul intitulat Voynich, după anticarul care l-a achiziţionat în 1912, este singura carte din lume care nu a fost încă descifrată de cercetători. Scris în Europa centrală undeva între secolele 15 şi 17, originea şi limba cărţii sunt încă un subiect aprig de dezbatere printre specialişti.
Oamenii de ştiinţă cred că este un text mistic sau ştiinţific, aproape fiecare pagină a cărţii conţinând desene botanice sau ştiinţifice cu un caracter aparent metaforic, desenate cu cerneală în nuanţe de verde, maro, galben, albastru şi roşu.
Judecând după caligrafie, desene, pergament şi pigmenţi, Wilfrid Voynich a estimat că manuscrisul a fost scris la sfârşitul secolului 13, însă savanţii nu au fost de acord. Manuscrisul este mic, de doar 18 pe 25 de centimetri, dar gros de aproape 235 de pagini. Este scris într-un alfabet necunoscu, nemaiîntâlnit nicăieri în lume.
Bogat în desene, cele mai multe par să reprezinte plante neidentificate, reţete din plante, grafice stranii dintre care unele par obiecte astronomice privite prin telescop, altele par celule vii privite printr-un microscop sau grafice în care se poate vedea un calendar neobişnuit al semnelor zodiacale, populate de oameni mici, dezbrăcaţi, în coşuri de gunoi.
Conţinutul manuscrisului este împărţit în cinci categorii: prima şi cea mai mare conţine 130 de pagini de desene cu plante şi text şi este numit de către cercetători „Capitolul Botanic". A doua parte constă în 26 de pagini cu desene de natură astrologică şi astronomică, a treia conţine 4 pagini de text şi 28 de desene de natură aparent biologică, în vreme ce a patra parte conţine 34 de pagini de natură farmaceutică. Ultima secţiune a manuscrisului conţine 23 de pagini de text împărţit în paragrafe scurte, fiecare începând cu o stea.
Nu se cunosc originile manuscrisului, dar experţii cred că este european şi ar fi fost scris între
