Oana Bogdan, o arhitectă stabilită la Bruxelles, spune că ar fi bine ca românii să înveţe simplitatea şi să ţină cont mai mult de arhitectura locuinţei decât de decoraţiuni. A plecat la studii în 1999 şi de atunci semnează proiecte de gândire şi regândire a spaţiilor publice şi private pentru oraşe din toată lumea, mai puţin România.

„Adevărul": Ce îi spui unui străin care te întreabă ce părere ai, ca arhitect, despre România, oraşele ei, clădirile ei publice şi private?

Oana Bogdan: Îi recomand fiecărui străin care vrea să viziteze România arhitectura vernaculară (n.r. - care este proprie unei ţări), cetăţile şi bisericile fortificate, ansamblurile hoteliere construite pe litoral în anii '60-'70, arhitectura interbelică; dar să nu ia în seamă felul în care au fost transformate sau sunt folosite şi „locuite" multe dintre aceste clădiri. Spaţiul dintre imobile, spaţiul public din România, mai important decât clădirile în sine, este totalmente neglijat.

Cum sunt „locuite" casele românilor, cum vezi amenajarea lor?

Nu vizitez des case româneşti, dar pot să mă refer la casele pe care le-am văzut la Anuala de Arhitectură Bucureşti 2011, din al cărei juriu am făcut parte. Impresia mea a fost că se pune prea mult accentul pe mobilier, pe decoraţiune. O amenajare reuşită nu depinde de preţul sau de designul mobilierului, ci de calitatea spaţiului, de felul în care acesta e pătruns de lumină, de priveliştea pe care o surprindem prin golurile din faţadă, de calitatea construcţiei, de confortul termic şi acustic. Amenajarea unei case depinde enorm de arhitectură.

Nicio canapea şi niciun tapet nu vor compensa vreodată înălţimea redusă a camerelor din apartamentele construite în anii '70-'80 în România sau izolarea acustică proastă între casa noastră şi cea a vecinilor. Un coleg arhitect mă face să râd de fiecare dată când sfătuieşte lumea să cumpere