Citind mai multe editoriale publicate în aceste zile, m-am întrebat din nou care a fost lecţia de învăţat pe 9/11 şi de pe ce poziţii criticăm fanatismul & extremismul religios.

Mai întâi, o întâmplare. Eram pentru prima oară în Anvers (Belgia) în această vară când mi-am propus, într-o după-amiază, după ce am vizitat oraşul şi două muzee, să ajung într-un cartier şi să caut o anume biserică. Cum nu-mi place să mă uit pe hartă din cinci în cinci minute în timp ce merg pe jos, m-am lăsat dus de intuiţie şi de simţul orientării. Numai că de această dată am ajuns în cu totul altă parte. Am descoperit o biserică, era, desigur, închisă, cum sunt majoritatea în zona flamandă. Mai exact, cu excepţia marilor catedrale, sunt deschise (unele) doar trei (!) ore pe zi. În faţă era o mică piaţetă unde toate băncile erau ocupate numai de arabi îmbrăcaţi în binecunoscutul costum tradiţional. Unii jucau table, alţii vorbeau zgomotos etc. Ceea ce m-a frapat însă a fost faptul că la uşa bisericii (catolică, cel mai probabil) erau 3-4 copii care jucau mingea trimiţând-o în uşa edificiului religios. Am scos aparatul de fotografiat ca să reţin momentul. Unul dintre tineri, mai măricel, de vreo 15-16 ani, îmbrăcat la rândul său în costumul tradiţional, a zbughit-o din cadru astfel încât să nu-l prind. Nu ştiu dacă se simţea cu musca pe căciulă, dar i-am mulţumit amical (în realitate, am apucat să-l prind la marginea pozei). Şi, vorbind în engleză, l-am chemat mai aproape. Unde este moscheea voastră, l-am întrebat? Uite-acolo, la vreo 300 de metri, mi-a răspuns tânărul încântat de întrebare. OK, să ştii că fiul meu nu va juca niciodată mingea cu uşa moscheii tale, i-am spus zâmbind. Încredinţat că tânărul a înţeles ceea ce i-am zis, după figura pe care a făcut-o, m-am îndepărtat, înconjurând biserica, ca să mai fac câteva fotografii, chiar dacă, aveam să descopăr, nu era cea pe ca