Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbări în învăţământ. Dictări la liceu, ore de lectură şi de vocabular

Publicat in Antena 3, luni 12 septembrie 2011 ·

Dictare la liceu. De asta vor avea parte elevii români, după rezultatele de la bacalaureatul de anul acesta. Pentru că tot mai mulţi tineri nu ştiu să scrie, să citească şi, mai ales, să înţeleagă ce au citit, Ministerul Educaţiei a pregătit câteva măsuri pentru anul care tocmai începe. Printre ele, orele de lectură şi de vocabular.

Pe Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, nu l-au amuzat foarte tare perlele de la bac, de anul acesta.

"Avem date care nu sunt foarte bune în ceea ce priveşte competenţele de lectură şi, mai ales, avem date alarmante în ceea ce priveşte analfabetismul funcţional - copiii care ştiu să citească, dar au dificultăţi în reproducerea a ceea ce citesc", a explicat ministrul Daniel Funeriu.

La clasele primare, va fi câte o oră de lectură pe săptămână, iar elevii din ciclul gimnazial îşi vor exersa vocabularul, nu doar la orele de română, ci şi la matematică, geografie sau fizică. În plus, revine vremea dictărilor.

Ministrul vrea ca elevii să fie evaluaţi încă de la începutul şcolii. Evaluările, cu subiecte unice, vor fi mai concludente decât notele de la clasă. În urma acestor evaluări, părinţii elevilor care se pregătesc de bac vor şti exact în ce stadiu se află copiii lor.

Iar Ministerul Educaţiei mai are o noutate. Până la sfârşitul semestrului I, toate şcolile vor trebui să pună la punct un sistem de monitorizare a prezenţei.

Dictare la liceu. De asta vor avea parte elevii români, după rezultatele de la bacalaureatul de anul acesta. Pentru că tot mai mulţi tineri nu ştiu să scrie, să citească şi, mai ales, să înţeleagă ce au citit, Ministerul Educaţiei a pregătit câteva măsuri pentru anul care tocmai începe. Printre ele, orele de lectură şi de vocabular.

Pe Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, nu l-au amuzat foarte tare perlele de la bac, de anul aces

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum o ora
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 2 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 2 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 2 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Ministerul de Externe consideră afirmaţiile serviciilor ruseşti ”ridicole şi complet neavenite”: Fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, marţi, că, afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt ”ridicole şi complet neavenite” şi ”fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România”. ”MAE pre

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum 3 ore
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Votați pentru Stațiunea turistică Tășnad ca „Destinația Anului 2025”

Buletin de Carei acum 2 ore
• publicat la: 4 martie 2025

Zelenski, primul mesaj după sistarea sprijinului militar al SUA: Conflictul de la Casa Albă cu Trump a fost „regretabil”, iar Ucraina este pregătită să se așeze la masa negocierilor

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a emis marți o declarație de presă în care afirmă că întâlnirea sa din Biroul Oval de săptămâna trecută cu președintele american Donald Trump „nu a mers așa cum trebuia”, descriind-o ca fiind „regretabilă” ș

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°