Tragedia din 11.09.2001 de la New York, Washington şi Pennsylvania. Cine a suferit, cine a jubilat. Conflictul între societatea deschisă şi cea închisă. Bach sau Mozart?

Cum de, după Bach, mai poate fi posibilă o palmă, o vorbă urâtă, o mizerie făcută cuiva? Cum de după Mozart mai sunt posibile ura şi violenţa între oameni?

Sunt acestea întrebări naive? Sau este posibil să existe totuşi un câmp în care, indiferent de alte detalii care le despart, toate conştiinţele umane să fie unite şi să regăsească ceea ce este mai bun în interiorul nostru, iar acel câmp este muzica? Să ne imaginăm că fiecare om care are de apăsat vreun trăgaci sau de detonat o bombă sau de comis o altă oroare ar avea ocazia să asculte în acel moment o bucată din Bach sau Mozart… Ar continua imperturbabil să ucidă, să provoace suferinţă? Tema unor astfel de întrebări şi reflecţii este ilustrată magistral de un fragment din Lista lui Shindler, acela în care evreii sunt evacuaţi în toiul nopţii de soldaţii germani cu scopul de a fi duşi într-un lagăr de exterminare, iar unul dintre militari cântă o piesă clasică superbă în timp ce se aud rafalele de mitralieră.

Secvenţă din filmul “Lista lui Schindler” care grăieşte de la sine cu privire la variatele forme de cruzime şi oroare pe care le pot comite oamenii…

Tragedia din 11 septembrie 2001 a zguduit întreaga lume din numeroase puncte de vedere discutate şi analizate în cadrul unor dezbateri şi lucrări ample. Ţin astăzi să spun câteva lucruri din perspectiva unor trăiri şi gânduri personale. De asemenea, şi să îmi exprim, desigur, solidaritatea cu toate victimele acelor atentate şi, în general, cu aceia care au de suferit de pe urma fanatismului.

Pe 11 septembrie 2011 la ora producerii atacurilor nu eram în faţa televizorului… Lucram la editatea unor produse culturale multimedia în premieră pentru România şi eram în