În încheierea ciclului Schumann, Christian Zacharias şi Orchestra de cameră din Lausanne propun lucrări cu atracţie specială: Simfonia a IV-a în re minor, op. 120 este, potrivit datei conceperii ei, cea de a... doua, fiind scrisă imediat după prima – 1841 – şi interpretată sub titlul Fantezie simfonică la Leipzig, în 6 decembrie, acelaşi an.

Are numărul 4 pentru că 10 ani mai târziu a fost refăcută instrumental. În această seară însă este prezentată versiunea iniţială. Lucrarea este o "evadare" din cadrul formal tradiţional, părţile executându-se fără pauze între ele. Temele principale "circulă" de la o mişcare la cealaltă: tema introducerii lente va reveni în partea a II-a traversând şi Scherzo-ul, iar tema I a primei părţi va culmina în mişcarea finală.

Partea 1, scrisă în formă de sonată, este intensă şi agitată, contrastând puternic cu Partea a 2-a, care dezvoltă o melodică delicată, în atmosfera unei nocturne, risipită prin atacul Scherzo-ului. Reluarea temei din Introducere tratată în canon are robusteţe, vigoare. Finalul, în formă de sonată liberă, readuce la rândul ei tema primei părţi şi încheie eroic discursul sonor.

Introducere şi Allegro appassionato în Sol major, op.92 (Konzertstück) este o lucrare puţin cântată în stagiunile de concerte. Datează din 1849. În introducerea lentă, pianului nu îi este atribuit rolul dominant. Îngemănat în sonoritatea fl uidă a orchestrei, creează împreună cu ansamblul o pagină de lirism delicat. Instrumentul îşi dobândeşte statutul solistic în Allegro; Schumann i-a rezervat un demers inedit: evoluţie febrilă subordonată însă poeticului.

Simfonia I în Si bemol major, op. 38, a "Primăverii" a fost scrisă la începutul anului 1841, în 4 zile! Până la sfârşitul lunii era orchestrată şi prezentată publicului la Gewandhaus din Leipzig, sub bagheta lui Felix Mendelssohn. Pentru Schumann a fost o pr