Deşi rudele persoanelor aflate în moarte cerebrală acceptă prelevarea, secţiile de terapie intensivă nu sunt întotdeauna pregătite pentru acest lucru. Între declararea comei ireversibile şi transplantarea organelor recoltate de la pacientul aflat în moarte cerebrală se parcurge un traseu complex.
Potrivit Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), 70 de persoane aflate în moarte cerebrală au devenit anul trecut donatori de organe. Raportat la populaţia în viaţă, aceasta înseamnă patru donări la un milion de locuitori, faţă de media de 15 la 1.000.000 a Uniunii Europene.
Specialiştii atrag atenţia că diferenţa nu vine din refuzul familiilor de a dona organele celui decedat. În 2010, rata de consimţământ pentru donarea de organe a fost de 70%. „Avem o rată de consimţământ la nivelul mediei europene. Numărul donatorilor ar creşte dacă toate cele 12 unităţi de terapie intensivă acreditate pentru a face prelevări de organe ar avea câte un coordonator de transplant", menţionează prof. dr. Irinel Popescu, preşedintele ANT şi directorul Institutului Clinic "Fundeni".
Soluţia, în secţiile de terapie intensivă
Deocamdată însă, doar o treime din cele 12 centre regionale de transplant au un coordonator. Rolul acestuia acoperă toţi paşii care trebuie urmaţi din momentul în care un pacient internat în secţia de anestezie şi terapie intensivă (ATI) intră în comă ireversibilă şi până la găsirea unui primitor compatibil. „În primul rând, personalul ATI anunţă atunci când un pacient intră în comă ireversibilă, iar coordonatorul supraveghează ca declararea morţii cerebrale să se facă legal: este nevoie ca două seturi de analize realizate la interval de şase ore să indice fără dubiu lipsa activităţii electrice cerebrale", ne spune Dan Ilincariu, coordonatorul centrului de transplant Timişoara, unul dintre cele mai performante din acest punct de vedere în ţară. @N_P
