Iulian, un tânăr de 35 de ani din Bucureşti, lucra pentru o companie de top ca director al unui departament.
El este specializat în IT şi a visat mereu să aibă propria afacere în domeniu. Avea şi banii necesari investiţiei iniţiale, însă îi lipsea curajul de a construi ceva pe cont propriu. Ca director în compania respectivă a muncit mult şi a dus-o bine: şi-a cumpărat o maşină, o casă (bineînţeles, pe credit!), s-a căsătorit şi a devenit tătic. Îşi petrecea weekendurile la munte şi la mare, iar serile cu prietenii în oraş.
În 2010, însă, criza economică a lovit în plin afacerile companiei pentru care lucra Iulian. Programul de muncă a devenit infernal. Muncea de dimineaţa până târziu în noapte şi salariul abia dacă îi mai ajungea pentru ratele la bănci, din cauza creşterii dobânzilor şi a scumpirii euro. Weekendurile de la munte s-au transformat în sâmbete petrecute la serviciu, iar de ieşit cu prietenii nu mai putea fi vorba.
În acelaşi timp, preşedintele companiei pentru care lucra Iulian îşi vedea afacerea lovită de tsunamiul crizei. Scăderea comenzilor, a pieţei, creditele sporite îi puneau businessul în pericol. Venise timpul ca atât Iulian, cât şi patronul său să ia decizii importante. Pentru Iulian ar fi fost momentul potrivit să demisioneze şi să-şi deschidă afacerea mult visată. Pentru patronul lui existau două variante: fie tăia drastic cheltuielile companiei, bonusurile managementului, salariile angajaţilor şi desfiinţa 30% din posturi, fie se baza pe hazard şi continua în acelaşi ritm ca până în 2010. Ambii au luat decizii greşite. Patronul nu a avut curajul să taie în carne vie la timp şi să-şi salveze afacerea, iar Iulian nu a avut curajul să plece de la căruţa care mergea în mare viteză cu oiştea spre gard.
Astăzi, compania a restructurat 50% din personal şi a scăzut drastic salariile, însă este mult prea târziu. Societatea est
