2 februarie 1987
Între Arghezi şi Eminescu
Eugen Simion nu contestă locul unic al lui Eminescu, dar, când vorbeşte despre Arghezi, cuvintele îi sunt încărcate de o patimă în plus. Ca să evite o eventuală alegere (imposibil de făcut, la un asemenea nivel), criticul delimitează şi decide: „Arghezi e cel mai mare poet al acestui secol”. Şi poate că ar fi şi unul din marii poeţi ai lumii, dacă farmecul său nu ar avea de suferit prin intrarea în filtrul traducerilor. Oricât de bune sunt tălmăcirile poeţilor români, ei sunt mult prea legaţi de căldura limbii şi nu transmit niciodată acelaşi mesaj, în traducere.
Dacă, din literatura extraeminesciană, Eugen Simion îl preferă pe Arghezi, A.P. vine cu propria sa variantă: „Bacovia este cel mai adânc poet român”. Pasiunea pentru poezia bacoviană se trădează uşor la A.P. De cele mai multe ori, când simte nevoia să recite, spune poezii întregi din Bacovia, pe dinafară: „Mai bine singuratic şi uitat... Eu trebuie să beau... Căci Dumnezeu mi-a dat să scriu acestea toate... Iubito şi iar am venit... Dacă nu-i cu cine vorbi, se scrie... Te uită cum ninge, Decembre... Aici sunt eu, un solitar...”
A.P. şi E.S. cad de acord că latura pământeană este singura care, fiind în doză prea mică, i-a luat lui Blaga accesul la etajul sublim, eminescian. A.P. recită „Noapte la mare”. Ioan Alexandru, coleg de bancă, la facultate, cu A.P., în perioada în care Eugen Simion le era profesor la Universitatea Bucureşti, părea ireal de pur şi energic în acelaşi timp, la debut. Azi, poezia lui s-a închis şi s-a îndreptat spre lucrări dificile, eroice din punct de vedere literar, dar parcă prea delicate, cu tematici predominant mistice. Întâmplarea face ca, tocmai azi dimineaţă, când îl însoţeam pe tata la Fondul literar şi vorbeam de Ioan Alexandru, să-l şi întâlnim pe poetul „Imnelor”. Îşi ducea la editură manuscrisul noi
