Zece ani mai târziu, automobilul electric continua să fie studiat şi îmbunătăţit ca fiind speranţa viitorului în industria autoturismelor. Ce anume făcea, totuşi, cercetarea respectivă să fie atât de înceată şi, mai ales, de ce această cercetare lua mai curând alura unei agonii decât apropierea de producţia industrială a acestui automobil-speranţă?

Trebuie menţionat faptul că automobilul electric nu este o descoperire recentă, acesta a apărut încă dinaintea Primului Război Mondial, dar şi atunci îmbunătăţirea performanţelor a durat mult, până când invenţia a fost abandonată. Acum o sută de ani, numărul locuinţelor branşate la curentul electric era în continuă creştere, iar cererea de automobile electrice era din ce în ce mai mare: clienţii de atunci apreciau noul tip de automobil pentru că era silenţios, nu producea fum şi putea fi uşor "încărcat" chiar şi la o priză obişnuită din locuinţă în aproximativ opt ore. Deşi prezenta atâtea avantaje, iar cererea pe piaţă era în continuă creştere, primul automobil electric a "murit" la o vârstă fragedă. În perioada anilor '20, automobilul care folosea drept combustibil benzina a câştigat cursa în competiţia cu automobilul electric.

A urmat o explozie a producţiei de automobile consumatoare de combustibil fosil, cu urmările nefaste pe care le cunoaştem cu toţii: poluare tot mai mare, boli grave specifice poluării crescânde (astm, cancer, dificultăţi de creştere la copii, interdicţii bizare emise de către autorităţi - celor mici le este interzis să se joace în aer liber între anumite ore?!). Wally E. Rippel, inginer cercetător în domeniul calităţii aerului, aprecia într-un interviu că problema degradării galopante a aerului respirat va fi cât de curând o problemă mult mai importantă şi mai ameninţătoare decât cea a securităţii sociale sau a terorismului internaţional, devenind de fapt o criză globa