Impact. Această imagine a îngrozit planeta Atacurile din 11 septembrie au devenit deja istorie. Există generaţii care trebuie să asculte povestea acelei zile cumplite de la profesori sau părinţi, ele fiind prea tinere pentru a-şi aminti groaza pe care a simţit-o o lume întreagă când a văzut cum oameni disperaţi săreau, pur şi simplu, din Turnurile Gemene pentru a-şi grăbi sfârşitul. Totul după ce, în acea dimineaţă, 19 terorişti ai reţelei Al-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale de pasageri, intrând cu două dintre ele în turnurile World Trade Center şi transformându-le într-un morman uriaş de moloz în numai două ore. Genelle McMillan, de 32 de ani, a stat 27 de ore sub dărâmături până să fie salvată şi să devină ultimul supravieţuitor al Turnurilor Gemene.
"Am stat într-un sicriu de ciment şi oţel. Nu ştiu de ce pe mine m-a cruţat Dumnezeu şi pe alţii nu. Tot ce ştiu e că trebuie să fi fost un motiv", a explicat femeia, care, în octombrie, va aduce pe lume o altă viaţă, un bebeluş. Potrivit bilanţului oficial, aproape 3.000 de oameni au murit pe 11 septembrie şi alţi 7.500 în cele două războaie care au urmat, din Irak şi Afganistan. În ultimii zece ani, Ground Zero a devenit un simbol al suferinţei americanilor şi, totodată, cel mai celebru şantier din lume. Acum, că pe locul celor două turnuri se află un alt turn, un parc şi un muzeu, acest loc simbolizează renaşterea New York-ului.
"Haideţi să ne amintim deceniul pe care l-am petrecut reconstruind, revenindu-ne şi înnoindu-ne. Haideţi să nu ne mai amintim doar cum au căzut turnurile, ci şi cum le-am ridicat din nou", i-a îndemnat pe concitadinii lui primarul newyorkez, Michael Bloomberg. Dincolo de orice schimbare, comemorarea de anul acesta reprezintă un nou început în mentalul american pentru că Osama Bin Laden, omul de la care a pornit totul, este mort şi cu această schimbare îşi ali