Un turist din Galaţi a rămas blocat, duminică seară, în Masivul Bucegi, solicitând intervenţia salvamontiştilor, echipe de salvatori montani din Buşteni plecând în căutarea acestuia, care nu poate da detalii despre locul în care se află, transmite Mediafax.
Un bărbat în vârstă de 32 de ani din Galaţi, care duminică a urcat în Masivul Bucegi pe un traseu foarte dificil, a rămas blocat, duminică seară, solicitând intervenţia salvamontiştilor.
Conform şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, bărbatul, care a solicitat intervenţia Salvamont, a fost contactat telefonic, însă nu a putut da foarte multe detalii despre locul în care se află.
Din declaraţiile bărbatului, salvatorii montani presupun că acesta se află în zona denumită "Valea seacă a crucii", o zonă extrem de accidentată.
Echipele de salvamontişti au plecat în căutarea turistului blocat în munţi. Gheorghe Haiduc a precizat că dacă bărbatul nu va fi găsit în zona în care salvamontiştii presupun că s-ar putea afla, căutările vor fi oprite şi reluate luni dimineaţă.
Un turist din Galaţi a rămas blocat, duminică seară, în Masivul Bucegi, solicitând intervenţia salvamontiştilor, echipe de salvatori montani din Buşteni plecând în căutarea acestuia, care nu poate da detalii despre locul în care se află, transmite Mediafax.
Un bărbat în vârstă de 32 de ani din Galaţi, care duminică a urcat în Masivul Bucegi pe un traseu foarte dificil, a rămas blocat, duminică seară, solicitând intervenţia salvamontiştilor.
Conform şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, bărbatul, care a solicitat intervenţia Salvamont, a fost contactat telefonic, însă nu a putut da foarte multe detalii despre locul în care se află.
Din declaraţiile bărbatului, salvatorii montani presupun că acesta se află în zona denumită "Valea seacă a crucii", o zonă extrem de accidentată. @N