„Cautam ceva pe raftul unui magazin, cand m-a sunat fratele si m-a anuntat ca a inceput al treilea razboi mondial. In direct. Era 11 septembrie 2001. Noi, rusii, am trait deja experienta nasterii unui razboi, in octombrie 1993, cand un functionar plin de umor negru a propus sa fie aranjate mese cu scaune de-a lungul podului Novoarbtsk, pentru a urmari privelistea plina de viata si suspans. Acum era mai simplu: te lipeai de televizor. Si nu era un film SF despre invazia extraterestrilor. Desi asa parea. Este de presupus ca o parte a populatiei a dat repede fuga la bucatarie dupa bere si floricele... Foarte interesant, aproape ca un meci de fotbal de top”. Asa isi incepe Andrei Kolesnikov comentariul sau din Vedomosti, despre 11 septembrie 2001.
Televizorul ne face sa incurcam adevarul si ceva dat drept realitate. De aceea unii, spre exemplu, nu au crezut ca Osama bin Laden a fost lichidat. In teatrul mondial vedem numai scenografia si o dramaturgie inventata. Este cel putin ciudat pentru o natiune care a trecut prin drame dupa modelul 9/11: case explodand, Dubrovka, Beslan. Absenta unei cauze comune, obiceiul de a te delimita de imagini, de a nu te imagina in ele, au dat nastere la indiferenta si uitare, o uluitoare capacitate de adaptare la dramele nationale. Si cu atat mai mult nu observam participarea noastra directa la dramele mondiale si in continuarea celui de-al treilea razboi mondial.
Consideram ca dramele mondiale vizeaza numai America, pentru care nutrim sentimente amestecate. Nu e treaba noastra. Noi suntem o oaza de stabilitate. La noi nu vin teroristi, ei se duc la ei, pentru ca nu le place jandarmul lumii.
Compatimirea noastra pentru victimele 9/11 a scazut in cei 10 ani care au recut de la cel mai impresionant atac terorist din istorie, cu 7% - de la 45 la 38% (datele Centrului Levada). Gradul indignarii noastre s-a
