Ajunsă la 27 de ani, fosta sportivă admite că episodul petrecut la Olimpiada din 2000 i-a schimbat viaţa, ajutând-o să-şi depăşească limitele, aşa cum nu ar fi bănuit niciodată.
Numele de Andreea Răducan nu mai are nevoie de prezentare. Acesta te duce direct în urmă cu 11 ani, la Jocurile Olimpice de la Sydney, când toată lumea îşi dorea să o cunoască pe cea căreia i se luase cea mai strălucitoare dintre toate medaliile din gimnastică: aurul de la individual compus. Acum, când totul a rămas doar o amintire, fosta campioană olimpică împreună cu echipa, ajunsă la 27 de ani, a acceptat să vorbească despre trecut, prezent şi viitor.
„Adevărul": Cum priveşti momentul Sydney după 11 ani?
Andreea Răducan: Ca pe o experienţă de neuitat. Un moment important şi o lecţie de viaţă mai puţin frumoasă. Ce mi s-a întâmplat acolo m-a şi ambiţionat, m-a şi călit pentru viaţă. Lucrurile astea le-am învăţat cam devreme şi cam dur. Cred că asta trebuia să mi se întâmple. Dacă nu mi s-ar fi întâmplat asta nu aş fi înţeles ce înseamnă solidaritatea oamenilor. Nu aş fi reuşit nici să văd cât de capabilă sunt să-mi depăşesc limitele. Nu aş fi ajuns nici să scriu o carte! Nu-mi pare rău că s-a întâmplat! Totuşi, nu e uşor să spui: „Am pierdut un titlu olimpic, cea mai râvnită medalie". Singura chestie de care îmi pare rău: ar fi putut să mă lase să fac şi finalele la bârnă şi sol.
Cine crezi că e vinovat?
N-am căutat vinovaţii nici atunci şi nu o fac nici astăzi. Probabil că nu trebuia să spun că mă doare capul, iar doctorul nu trebuia să-mi dea nurofen exact înainte de concurs. Totuşi, consider că această lecţie de viaţă am primit-o mult prea devreme. Până la urmă, am învăţat multe din această experienţă.
Ai mai luat vreodată nurofen de la momentul Sydney?
Cred că este un medicament foarte bun, dar cu siguranţă
