Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Murariu, românul arestat pe nedrept în Franţa, îşi caută dreptatea în tribunale

Publicat in Antena 3, luni 12 septembrie 2011 ·

Marius Murariu, românul condamnat pe nedrept în Franţa, este hotărât să-şi facă dreptate după ce a petrecut aproape patru luni în închisoare. Bărbatul de 31 de ani a fost acuzat de mai multe jafuri comise în 2003 pe teritoriul francez, deşi, la acea vreme, era încă în România.

Românul Marius Murariu a vorbit duminică seara, la emisiunea "Sinteza zilei", despre tot ce a îndurat în perioada de detenţie. Deşi el este fericit acum că a scăpat de coşmarul francez, nu poate trece peste ce i s-a întâmplat.

"M-am întors din Italia de la muncă, m-am întors acasă să-mi văd familia. Şi nu am apucat să stau decât două ore, că a venit Poliţia Română şi m-a arestat. A fost greu pentru mine. Mi-au spus doar că trebuie să merg cu ei", a spus Murariu.

Acesta a ţinut să precizeze că, în perioada în care au fost făcute jafurile în Franţa, el lucra la o firmă de construcţii din România şi poate dovedi acest lucru.

Cât timp Marius Murariu era închis, mama lui a încercat să explice autorităţilor că fiul ei nu se afla pe teritoriul Franţei în perioada în care s-au comis jafurile de care el era acuzat.

"Am încercat la Curtea de Apel Suceava, dar nu m-a luat nimeni în seamă. Până când mi-au zis că dacă mai vorbesc mă dau afară. Nu m-a crezut nimeni", a spus Lucreţia Murariu, la Antena 3.

Nici măcar probele pe care avocatul lui Marius Murariu le-a prezentat instanţei nu l-au ajutat.

"Existau diferenţe la prenumele mamei şi prenumele tatăliu. Persoana care a săvârşit aceste fapte avea permis de conducere. Marius Florin nu deţine permis de conducere. Erau nişte elemente evidente care puteau obliga judecătorul să facă cercetări mai amănunţite şi să ceară statului francez explicaţii cu privire la identitatea acestui om", a declarat Daniela Lungu, avocatul lui Marius Murariu.

Botoşăneanul vrea acum să-şi cau

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 40 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 21 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza unui INCENDIU de vegetație care se extinde rapid

Gandul acum 27 minute
Aeroportul Marsilia Provence a fost închis marți din cauza unui incendiu de vegetație care se extinde rapid în zona de sud a Franței. Incendiul este alimentat de faptul că vântul bate cu până la 70 de kilometri pe oră, iar autoritățile au decis înch

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 54 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 58 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°